România mai are lacune în domeniul gestionării efective a ariilor protejate Natura 2000, relevă raportul WWF

Publicat de radiomures, 29 septembrie 2016, 18:09
România a desemnat, până în prezent, 583 de arii protejate Natura 2000, ce acoperă aproape 25% din teritoriul național, însă persistă unele lacune în domeniul gestionării efective a acestor zone valoroase, în timp ce costurile aferente managementului acestor situri au fost estimate la cel puțin 412 milioane de euro/an, dublu față de alocarea financiară din fondurile europene pentru perioada 2014 – 2020, pentru întreg sectorul biodiversității, relevă raportul „Stadiul implementării Directivelor Natura 2000 în România”, publicat, azi, de WWF-România.
În acest context, realizatorii studiului susțin că, la nivel european, beneficiile asociate rețelei Natura 2000 au fost estimate la 200 — 300 de miliarde de euro/an și la 4,5 — 8 milioane de locuri de muncă, prin serviciile de turism și recreere.