România lucrează împreună cu alte 5 ţări la descoperirea unui nou tratament pentru Hepatita B
Publicat de radiomures, 25 august 2016, 18:04
Deocamdată, specialiştii fac studii pe eventuale molecule care ar putea fi folosite pentru vindecarea acestei afecţiuni.
Directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală, Adrian Streinu Cercel spune că la primele testări s-au obţinut rezultate bune:
Am reuşit să înscriem România în această linie de cercetare, după ce i-am convins că moleculele sunt sigure din punct de vedere terapeutic şi au şi rezultare. Evident am început şi studiul pe pacienţi. Deja avem, până în momentul de faţă, zece pacienţi înrolaţi la care datele sunt fantastice din punct de vedere a modalităţii în care se vede cum virusul îşi duce prezenţa în sânge. Asemănător cu ce s-a întâmplat la virusul hepatitei C, care, în momentul de faţă, ştim cu toţii, se vindecă.
Virusurile hepatitelor B şi C sunt principalele virusuri responsabile pentru apariţia cancerului hepatic.