România intră pe lista restricţiilor şi în Austria

Publicat de Corina Muntean, 15 iulie 2020, 07:57
Autorităţile de la Viena interzic, de mâine, cursele aeriene din România şi alte nouă state, printre care Bulgaria, Republica Moldova, statele din Balcanii de Vest, dar şi Egiptul. Măsura este valabilă până la sfârşitul acestei luni şi, potrivit informaţiilor din presa austriacă, ar fi vorba despre ţări considerate cu risc de COVID-19.
Anumite zboruri NU vor fi însă anulate. Este vorba despre cele care transportă cetăţeni austrieci repatriaţi, persoane bolnave, muncitori sezonieri în agricultură sa persoanl de îngrijire.
În acest context, şi operatorul naţional TAROM anunţă că va suspenda luna aceasta cursele spre şi dinspre Austria.