România înfruntă Finlanda în Liga Națiunilor
Publicat de Rotar Mirela, 10 iunie 2022, 16:27
Naționala de fotbal a României va întâlni, sâmbătă seara, la București, formația Finlandei, în cel de-al treilea meci din grupa C a diviziei secunde a Ligii Națiunilor. Partida, găzduită de stadionul Giulești, va începe la ora 21.45.
Selecționerul Edi Iordănescu nu va putea conta în acest joc, dar nici în cel de marți, 14 iunie, cu Muntenegrul, pe Iulian Cristea și Denis Alibec, ambii fiind accidentați.
Tot sâmbătă, în celălalt meci din grupă, Muntenegru va primi vizita Bosniei-Herțegovina.
După primele două etape, în clasament conduc Bosnia și Finlanda, cu câte 4 puncte, fiind urmate de Muntenegru, cu 3 puncte.
România, care a pierdut primele jocuri din grupă, disputate în deplasare, 0-2 cu Muntenegrul și 0-1 cu Bosnia-Herțegovina, ocupă ultimul loc, fără nici un punct.
Valeriu Voaideș