România, în finala Campionatului European de minifotbal

Publicat de Rotar Mirela, 11 iunie 2022, 12:00
Echipa națională de minifotbal a României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European din Slovacia, după ce a învins, în penultimul act, formația Bulgariei, cu 4-3, după executarea loviturilor de departajare.
La finalul timpului regulamentar, scorul a fost egal, 0-0, tricolorii impunându-se la loviturile de la 7 metri, prin golurile marcate de Marius Balogh, Răzvan Plopeanu, Dragan Paulevici şi Andrei Ferik.
În finala competiției, programată sâmbătă seara, de la ora 20.15, ora locală, România va înfrunta Azerbaidjanul, care în semifinale a trecut de Kazahstan cu 3-2.
La Campionatul European de minifotbal din Slovacia, competiție ajunsă la cea de-a 10-a ediție, au participat 24 de echipe naționale, care au fost repartizate în 6 grupe de câte 4.
România este echipa cu cele mai multe titluri continentale câștigate, 6.
Valeriu Voaideș