România găzduiește Cupa Mondială de polo
Publicat de Rotar Mirela, 5 ianuarie 2025, 13:36
Naţionala de polo a României va debuta, marți, 7 ianuarie 2025, contra echipei Statelor Unite ale Americii, în grupa C a Cupei Mondiale (Divizia 1), competiţie găzduită în premieră de România, la bazinul din Otopeni. Din grupa C mai face parte Japonia, formație pe care poloiștii tricolori o vor întâlni la 8 ianuarie.
Calificările Diviziei 1 a Cupei Mondiale, programate în perioada 6-12 ianuarie, reunesc la Otopeni cele mai bune 11 echipe din lume, printre care campioana olimpică Serbia.
În grupa A vor evolua Ungaria, Franţa și Spania, în grupa B vor fi prezente Serbia, Muntenegru și Grecia, iar grupa C le are în componență pe Croaţia și Georgia.
După meciurile din grupe se vor disputa sferturile de finală (10 ianuarie), semifinalele (11 ianuarie) şi finalele (12 ianuarie).
Primele şase clasate de la competiția de la Otopeni se vor califica la turneul final al Cupei Mondiale, programat între 18-20 aprilie 2025. La turneul final au ajuns deja Olanda şi Germania, după calificările Diviziei 2, disputate între 18-21 decembrie, în Turcia. Olanda a învins Germania în finală, cu 11-9.
În 2023, la ultima sa participare la turneul final al Cupei Mondiale, naţionala României s-a clasat pe locul 6, trofeul fiind adjudecat de Spania.
Autor: Valeriu Voaideș