România este singura țară din Europa care nu a reglementat vânzarea pe internet a medicamentelor

Publicat de radiomures, 31 ianuarie 2017, 12:18
Vara anului 2015 era termenul scadent, dar mai multe țări se aflau în această situație. Acum, doar România a rămas la coada Europei în privința înregistrării farmaciilor on-line și a monitorizării lor.
Este motivul pentru care se vând pe internet o serie de medicamente falsificate sau care promit, chiar, vindecări miraculoase.
Specialiștii atrag atenția asupra efectelor negative pe care aceste produse le pot avea asupra sănătății, și promit că în scurt timp comerțul on-line cu medicamente va fi reglementat.
Purtătorul de cuvânt al Agenției Naționale a Medicamentului, farm. Anca Crupariu:
Noi, ca autoritate națională competentă, recomandăm publicului, pacienților, să nu achiziționeze medicamente de pe internet din surse neautorizate. Riscul de a cumpăra medicamente falsificate, care să nu conțină substanța activă corespunzătoare, este extrem de mare. Farmaciile on-line vor fi și ele autorizate legislația este, în sfârșit, și la noi în curs de finalizare. A fost termenul de 1 iulie 2015 (pentru autorizare) dar acum sperăm să se rezolve și la noi.”
Medicamente falsificate se vând nu numai pe internet, ci au fost găsite și în farmaciile din spitale. Este vorba de medicamente pentru cancer sau hepatite care nu conțineau substanța activă recomandată, ci doar glucoză sau apă, afirmă purtătorul de cuvânt al Agenției Naționale a Medicamentului, farm. Anca Crupariu:
Medicamentele falsificate, din păcate, încă constituie un flagel internațional. Totuși, în România acest fenomen s-a întâmplat rar. Deabia în 2014 am avut câteva cazuri în care medicamente de importanță vitală pentru pacienți, medicamente oncologice și medicamente utilizate în tratamentul hepatitei, au fost falsificate și au fost descoperite în spitale.”
Legislația europeană impune însă ca în maximum 2 ani de zile fiecare medicament să aibă un identificator unic, pentru a combate acest fenomen al falsificării de medicamente, mult mai larg practicat în Occident.
Producătorii vor fi obligați ca pe ambalajele medicamentelor să figureze un număr și un dispozitiv de siguranță care să indice autenticitatea produsului.
De asemenea, farmaciile on-line autorizate vor purta un logo unic pe întreg teritoriul UE, iar pacienții vor putea verifica legitimitatea farmaciei făcând clic pe logo-ul respectiv. Acest lucru le va permite să facă alegeri în cunoștință de cauză atunci când achiziționează medicamente pe internet.
Cristina Bulbescu