România conduce Israel cu 2-0 în meciul de Cupa Davis
Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 6 martie 2015, 21:21
Echipa ţării noastre conduce Israelul cu 2-0, după prima zi, în meciul de Cupa Davis de la Sibiu, din primul tur al Grupei I a zonei euro-africane. În primele meciuri de simplu, disputate astăzi, Adrian Ungur l-a învins cu 7-5, 6-3, 6-0 pe Bar Botzer, iar Marius Copil a dispus cu 6-7 (3), 7-6 (3), 6-4, 6-2 de Dudi Sela, cel mai bine cotat jucător israelian. Mâine, de la ora 15, este programat meciul de dublu, în care România va miza pe cuplul Horia Tecău-Florin Mergea.
sursa foto- digisport.ro