România are capacitatea de a deveni lider european în cultura de soia

Publicat de MIRELA ROTAR, 2 mai 2022, 07:27
Asta dacă ar fi alocată anual o suprafaţă de aproximativ 700 de mii de hectare, respectiv de cinci ori mai mult decât în prezent, susţine Asociaţia Fermierilor.
Organizaţia arată într-un comunicat că există cerere în spaţiul comunitar şi că în 2020, peste 40 la sută din importurile europene de soia au provenit din America Latină, cu o valoare de peste 2,7 miliarde de dolari.
Pentru a valorifica această oportunitate, fermierii români au nevoie între altele, de asocierea în cooperative, investiţii în soluţii de irigaţii şi accesarea de fonduri comunitare, mai precizează Asociaţia.