România are aproape 6,7 milioane de contracte de muncă înregistrate în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor

Publicat de Rotar Mirela, 17 ianuarie 2023, 07:39
Este un nivel record în ultimii 10 ani şi cu 16% mai multe decât anul trecut. Numărul salariaţilor este, de asemenea, cel mai mare din ultimul deceniu – aproape 5,8 milioane, potrivit unui anunţ făcut ieri de ministrul muncii, Marius Budăi.
Cei mai mulţi angajaţi – peste un milion per domeniu – sunt în industria prelucrătoare şi comerţ, urmate de construcţii, transport şi depozitare – cu câte aproximativ 500 de mii fiecare.
Potrivit ministrului Muncii în REVISAL nu apar unele categorii de lucrători, care sunt, însă, evidenţiate la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cum ar fi: funcţionarii publici, militarii sau personalul din justiţie.
România înregistrează şi cel mai mare număr de angajatori, care este în prezent de peste 735 de mii.