România a lansat o solicitare către Statele Unite pentru achiziţia unor sisteme de rachete Patriot
Publicat de radiomures, 13 iulie 2017, 15:37
Așa a precizat, astăzi, preşedintele Klaus Iohannis, la baza aeriană Mihail Kogălniceanu.
El a explicat că abia după ce partea americană aprobă solicitarea vor începe negocierile.
Şeful statului a vizitat Centrul administrativ Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, unde are loc una dintre etapele Exerciţiului multinaţional SABER GUARDIAN 17, cel mai mare exerciţiu militar din istoria modernă a României.
Achiziţia de rachete sol-aer de tip Patriot este unul dintre cele opt programe prioritare de înzestrare a armatei, costul acestora, inclusiv suport tehnic şi echipamentele, este estimat la 3,9 miliarde de dolari.