România a câștigat Trofeul Carpați la handbal tineret

Publicat de Stan Lucian, 18 decembrie 2023, 14:40
Naționala masculină de handbal tineret a României a câștigat turneul internațional Trofeul Carpați, competiție ce s-a desfășurat la Baia Mare.
Selecționata tricoloră a câștigat toate cele trei partide susținute în cadrul acestui turneu de pregătire, 37-22 cu Slovacia, 36-29 cu Arabia Saudită și 36-32 cu Macedonia de Nord.
Și naționala de cadeți (foto) a României a participat la un turneu de pregătire în Spania, la Tarazona, unde a remizat cu formația similară a țării gazdă, scor 22-22, a pierdut în fața Franței cu 27-39 și a cedat în fața Portugaliei cu 26-34.
Autor: Valeriu Voaideș