România a atins un nou record de infectări și cazuri la ATI

Publicat de MIRELA ROTAR, 2 octombrie 2020, 13:31 / actualizat: 2 octombrie 2020, 14:47
În ultimele 24 de ore au fost raportate 2.343 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2.
Bilanțul total se ridică la peste 132 de mii de infectări cu noul coronavirus.
Până astăzi, 4.915 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 53 de decese. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.795. Dintre acestea, 571 sunt internate la ATI.
Județul Brașov rămâne pe locul 3 la nivel national, cu 78 de cazuri, Mureșul și Covasna au câte 44 de cazuri noi, iar Harghita înregistrează 27 de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore.
Corina Fontu