Româncele trebuie motivate să facă copii
Publicat de radiomures, 11 mai 2017, 12:30
Târgumureșencele nu agreează ideea plafonării indemnizației de creștere a copilului, în schimb cred că e nevoie de măsuri pentru creșterea natalității.
Guvernanții iau, însă, în calcul plafonarea acestei indemnizații la 10.000 de lei.
De asemenea, s-a discutat și despre posibilitatea prelungirii concediului de îngrijire a copilului de la 2 la 4 ani.
Multe femei se întoar însă la lucru după aproximativ un an:
Nici specialiștii nu recomandă creșterea perioadei în care mama să stea acasă pentru îngrijirea copilului.
Măsura nu ar fi benefică nici pentru mamă, nici pentru copil, spune Lucia Coșa, doctor în psihologie:
Oricât de bine îi este copilului lângă mama lui, am constatat că foarte frecvent apare o stare depresivă în cazul mamelor, mai ales în cazul mamelor care au fost foarte active și au avut o viață profesională bogată și intensă. În plus, după doi ani copilul este recomandat să socializeze și să intre într-un colectiv iar mama să-și înceapă activitatea pentru echilibrul ei psihic și emoțional.”
La nivel național, din totalul de 158.000 de indemnizații pentru creșterea copilului, 97% sunt sub 5.000 de lei iar 3.500 sunt situate între 5.000 și 10.000 de lei.
Există însă peste 600 de indemnizații pentru creșterea copilului care depășesc 10.000 de lei pe lună.
Cristina Bulbescu