Românce la Miami Open
Publicat de MIRELA ROTAR, 23 martie 2021, 10:02 / actualizat: 23 martie 2021, 11:20
Sorana Cîrstea o va întâlni pe Katrina Scott din Statele Unite ale Americii, marți, 23 martie, de la ora 18:30, în primul tur al probei de simplu din cadrul turneului feminin de tenis de la Miami, în timp ce Irina-Camelia Begu va juca miercuri, 24 martie, de la ora 16:00, împotriva rusoaicei Anna Kalinskaya.
Luni, 22 martie, alte două românce au evoluat în turul întâi de calificare pe tabloul principal al turneului american: Monica Niculescu s-a retras la 6-2 și 0-4 cu rusoaica Liudmila Samsonova, iar Mihaela Buzărnescu (FOTO) a câștigat, cu 6-4, 6-2, în fața canadiencei Leylah Fernandez.
Marți seară, 23 martie, după ora 19:00, Buzărnescu se va bate în partida decisivă, pentru accesul pe tabloul principal, cu germanca Anna-Lena Friedsam.
Simona Halep, cotată cu șansa a treia la cucerirea trofeului, va evolua direct în turul al doilea, cel mai probabil joi, 25 martie, împotriva unei jucătoare venită din calificări.
„Miami Open” se desfășoară pe o suprafață dură, între 23 martie – 3 aprilie, și beneficiază de premii în valoare totală de peste 3.260.000 de dolari.
Septimiu Cioloboc