Rezultate similare cu anul trecut, la simularea bacalaureatului în Brașov

Publicat de Stan Lucian, 8 aprilie 2025, 14:55
Rezultatele înregistrate la probele scrise ale simulării examenului național de bacalaureat au fost transmise fiecărei unități de învățământ sub forma cataloagelor cu notele finale.
În Brașov, notele sunt asemănătoare cu cele de anul trecut, cu excepția probei obligatorie a profilului, unde rezultatele sunt mai slabe.
Borderourile asociate fiecărei evaluări, corespunzătoare celor 33 de tipuri de subiecte, vor fi trimise către fiecare unitate de învățământ cel târziu până vineri.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Valentin Bucur:
”Procentul de participare la simulare a acestui examen la nivelul județului Brașov este superior celui din anul trecut. Aceasta, probabil și datorită examenelor de competențe care s-au susținut în acest an în avans, în luna ianuarie. Evaluarea digitalizată, utilizată și anul acesta la simulări, va permite Ministerului Educației, inspectoratelor școlare, dar și profesorilor și a elevilor, realizarea unor analize complexe, care vor merge până la nivel de item de evaluare.”
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, pentru găsirea unor soluții care să ducă la îmbunătățirea performanțelor școlare.
Autor: Raluca Creț