Ascultă Radio România Mureș Live

Revoluţionarii şi-ar putea primi, până la urmă, indemnizaţiile!

Publicat de radiomures, 9 decembrie 2011, 00:00

După ce cu o lună în urmă a decis că din 2012 nu va mai acorda indemnizaţiile revoluţionarilor, Guvernul va decide luni, 12 decembrie, dacă se răzgândeşte şi în ce condiţii.

Preşedintele Asociaţiei „Memorial 89″ din Tîrgu-Mureş, Vasile Ilcu, aflat în greva foamei din data de 26 noiembrie, şi care din 4 decembrie nu mai consumă nici apă, spune că, pentru susţinerea unui proiect de lege prin care doar luptătorii remarcaţi în Revoluţia din 1989 să beneficieze de indemnizaţii, în greva foamei se aflau în faţa Parlamentului 37 de persoane din toată ţara, dintre care 3 erau în aşa-numita „grevă neagră”, fără apă.

La această oră, din cauza unor boli cronice, un „grevist negru” şi alţi 8 grevişti ai foamei au fost nevoiţi să renunţe la acestă formă extremă de protest.

De asemenea, protestul revoluţionarilor va fi însoţit şi de o demonstraţie publică, în zilele de 12, 13 şi 14 decembrie, în faţa sediului Guvernului. 

Valeriu Russu 

 

 

Ştampilă cu ‘votat’, dispărută dintr-o secţie din municipiul Brașov
Social duminică, 24 noiembrie 2024, 18:23

Ştampilă cu ‘votat’, dispărută dintr-o secţie din municipiul Brașov

O ştampilă cu menţiunea ‘votat’ a dispărut, astăzi, dintr-o secţie de votare din municipiul Braşov, a informat şeful AEP Braşov,...

Ştampilă cu ‘votat’, dispărută dintr-o secţie din municipiul Brașov
Peste 40%, prezența la vot la alegerile prezidențiale în Mureș, la ora 18,00
Social duminică, 24 noiembrie 2024, 18:00

Peste 40%, prezența la vot la alegerile prezidențiale în Mureș, la ora 18,00

Datele prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă arată că 39,32% dintre alegătorii cu drept de vot din județul Harghita s-au prezentat la...

Peste 40%, prezența la vot la alegerile prezidențiale în Mureș, la ora 18,00
Peste 100 de mureșeni au solicitat acte noi de identitate, în acest weekend
Social duminică, 24 noiembrie 2024, 17:08

Peste 100 de mureșeni au solicitat acte noi de identitate, în acest weekend

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Mureș, prin cele 17 servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor din județ, și-a...

Peste 100 de mureșeni au solicitat acte noi de identitate, în acest weekend
Polițiștii mureșeni, sesizați pentru continuarea propagandei electorale
Social duminică, 24 noiembrie 2024, 16:48

Polițiștii mureșeni, sesizați pentru continuarea propagandei electorale

Procesul electoral s-a desfășurat fără probleme deosebite în județul Mureș, informează Inspectoratul de Poliție Județean. Singurele...

Polițiștii mureșeni, sesizați pentru continuarea propagandei electorale
Social duminică, 24 noiembrie 2024, 16:28

Prezența la urne în Harghita la ora 16,00 – 32 %

Cei din mediul rural s-au mobilizat mai bine la vot, sunt 50.745 până acum, față de mediul urban unde datele arată o participare mai mică, de...

Prezența la urne în Harghita la ora 16,00 – 32 %
Social duminică, 24 noiembrie 2024, 15:54

Sesizare depusă la BEJ Mureș pentru continuarea campaniei electorale

Biroul Electoral Județean Mureș soluționează în acest moment o sesizare referitoare la continuarea campaniei electorale, în condițiile în...

Sesizare depusă la BEJ Mureș pentru continuarea campaniei electorale
Social duminică, 24 noiembrie 2024, 15:21

Cea mai mică prezență la vot în județul Mureș, la Crăciunești. Cea mai mare este în Sovata

66 de persoane s-au prezentat până la această oră la urne la Căminul Cultural din localitate, adică 8,83 % din totalul celor înscriși pe...

Cea mai mică prezență la vot în județul Mureș, la Crăciunești. Cea mai mare este în Sovata
Social duminică, 24 noiembrie 2024, 14:57

Încă 7 localități mureșene au rămas astăzi fără curent

După pana de curent de azi-dimineață din Vărgata și Vadu, alte 7 localități au rămas fără electricitate astăzi. Echipele Electrica au...

Încă 7 localități mureșene au rămas astăzi fără curent