Revelion 2020 în 30 decembrie, pentru pensionarii târgumureșeni

Publicat de Corina Muntean, 17 decembrie 2019, 16:12
Datorită numeroaselor cereri venite din partea pensionarilor din Târgu-Mureș, edilii locali organizează în acest an două revelioane, unul în 30 decembrie și altul în 31 decembrie.
Petrecerile vor avea loc la Casa de Cultură ”Mihai Eminescu” și la Casa de Oaspeți a Primăriei, iar costul biletului este simbolic, 15 lei de persoană.
Aproximativ 1.800 de pensionari din Târgu-Mureș vor petrece astfel în cele două nopți de Revelion.
Biletele s-au vândut ”ca pâinea caldă” iar mulți se așteaptă să fie și un re-Revelion, spune contabilul șef al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP), Ramona Mihaly:
Împreună cu Primăria, anul acesta se va organiza Revelionul pensionarilor în data de 30 și în data de 31 (decembrie). Am avut foarte multe înscrieri, pentru data de 31 în prima zi s-au epuizat toate biletele. Având în vedere cererile multe, Primăria a decis să mai organizeze și în 30, atât la Casa de Cultură cât și în Complexul Week-end. Din câte știu eu, nu a mai fost organizat în 30 dar anul acesta așa s-a decis să fie și în 30 și în 31.
Petrecerea de Anul Nou a fost organizată anul trecut de Primăria Târgu-Mureș în mai multe restaurante și la ea au participat peste 2.000 de pensionari.
Cristina Bulbescu