RetuRo: 29.000 de tone de ambalaje SGR, predate la reciclatori, de la începutul programului
Publicat de Rotar Mirela, 20 iunie 2024, 13:47
O pondere de 85% din cantitatea de ambalaje SGR returnate şi colectate de la consumatori, respectiv 29.000 de tone, au fost predate la reciclatori, în primele şase luni de funcţionarea Sistemului Garanţie-Returnare, potrivit unui comunicat de presă al RetuRO.
În perioada analizată, au fost puse pe piaţă de producători 152.000 de tone de ambalaje, dintre care 34.000 de tone colectate de la lansarea sistemului, până la finalul lunii mai 2024.
În prezent, aproximativ 2.000 de curse zilnice sunt efectuate de cele 600 de mijloace de transport implicate în procesul de colectare zilnică a ambalajelor SGR, iar aproximativ 85% din cantitatea de ambalaje colectată a fost deja direcţionată la unităţi de reciclare, ultima etapă a acestui mecanism complex.