Reținut pentru o mită de 300 de euro oferită unui polițist din Râșnov

Publicat de Rotar Mirela, 24 mai 2022, 10:32
Polițiștii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov au realizat sâmbătă (21 mai) prinderea în flagrant a unei persoane din municipiul Ploiești în timp ce oferea o mită de 300 de euro unui polițist, denunțător în cauză. Flagrantul s-a realizat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Inculpatul i-a oferit unui agent de poliție din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, în mod repetat și în aceeași împrejurare, sume de bani în euro, respectiv 50, 150, 200 și în final 300 de euro, cu titlu de mită după ce a fost depistat că a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere și a fost testat pozitiv la substanța psihoactivă cannabis. Mita a fost oferită pentru a nu i se constitui dosar penal pentru infracțiunile săvârșite.
Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar duminică (22 mai) judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Virgil Natea