Reținut de polițiști pentru conducerea fără permis a unui autoturism neînmatriculat

Publicat de Stan Lucian, 10 martie 2025, 14:42
Un tânăr de 19 ani, cetățean străin, aflat la volanul unui autoturism pe raza localității harghitene Lăzarea, nu a respectat semnalul de oprire efectuat regulamentar de polițiști, continuându-și deplasarea, și intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate. Potrivit IPJ Harghita, autoturismul a fost avariat.
Din verificările efectuate de polițiști, a rezultat faptul că tânărul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, iar vehiculul nu figurează ca fiind înmatriculat sau înregistrat.
Față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Autor: Alina Andrei