Restart la programul ”Tineri fermieri”

Publicat de Corina Muntean, 14 decembrie 2017, 10:56 / actualizat: 26 decembrie 2017, 14:19
Producătorii agricoli cu vârsta de până la 40 de ani la momentul depunerii cererii de finanțare sunt eligibili pentru a accesa până la 50.000 de euro, sumă integral nerambursabilă.
Programul s-a bucurat de succes anul trecut, motiv pentru care se va relua și anul viitor, iar în perioada imediat următoare se va publica suma totală alocată.
Directorul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Mureș, Daniela Lupei:
Submăsura 6.1, instalare tineri fermieri, se va deschide în prima parte a anului viitor. Încă nu știm de ce alocare va beneficia, iar în perioada imediat următoare vom avea campanii de informare pentru submăsurile care vor fi deschise în anul 2018.”
Anul trecut, în județul Mureș, pe acest program au fost depuse aproximativ 80 de cereri.
Raluca Creţ