Reprezentanții SANITAS îi cer ministrului Muncii să demisioneze

Publicat de radiomures, 4 noiembrie 2016, 19:47
Aceștia i-au solicitat azi ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, într-o scrisoare deschisă, să le ceară scuze angajaților din sistemul de sănătate și de asistență socială și să își prezinte demisia „de onoare”.
Federaţia Sanitas i-a transmis o scrisoare deschisă ministrului Muncii în care îi cere demisia, urmare a unei postări a lui Dragoş Pîslaru pe pagina sa de Facebook, în care susţine că liderii sindicatului „fac jocul PSD” şi că regretă că au fost atrase cadrele medicale în acest „demers abject”.
Sindicaliștii îl acuză pe ministrul Muncii că, deși au dat „dovadă de bună-credință” și au încercat să găsească soluții, de fiecare dată după discuțiile purtate au constatat că nu și-a „respectat întocmai promisiunile”.
Reprezentanții federației spun că vor „merge mai departe” pentru că singurii care pot dicta acțiunile sindicatului sunt membrii SANITAS.