Reprezentantele României susțin noi jocuri în Liga Campionilor
Publicat de Rotar Mirela, 12 februarie 2023, 13:49
CSM București și Rapid București (foto) dispută, duminică, 12 februarie, ultimele meci din faza grupelor Ligii Campionilor la handbal fete.
În grupa A, CSM București o va întâlni, de la ora 15.00, în deplasare, pe Krim Mercator Ljibljana, din Slovenia. Înaintea acestui joc, CSM București se află pe locul secund în clasament, având 22 puncte, cu unul mai puțin față de prima clasată, Vipers Kristiansand din Norvegia. Nordicele au jucat jucat, sâmbătă seara, în Franța, contra celor de la Brest Bretagne, pe care le-au învins cu 36-29.
În grupa B, Rapid București va evolua, pe teren propriu, de la ora 17.00, cu contra grupării croate Lokomotiv Zagreb. Înaintea acestui joc, campioana României se află pe locul IV cu 18 puncte, lider fiind Metz din Franța cu 23 de puncte. Pozițiile II și III sunt ocupate de Gyori Eto din Ungaria și Team Esbjerg, din Danemarca, cu 22, respectiv 20 puncte.
Valeriu Voaideș