Reorganizare la Combinatul Azomureş
Publicat de radiomures, 21 ianuarie 2014, 14:07
24 de angajaţi din cadrul Serviciului de Aprovizionare au primit preavize de concediere după ce serviciul a fost desfiinţat, un serviciu similar, de achiziţii, urmând să fie înfiinţat în perioada următoare.
Astfel, persoanele afectate de reorganizare vor putea să se angajeze în noul serviciu, dar şi în altele dacă au pregătirea corespunzătoare, spune purtătorul de cuvânt al combinatului, Ovidiu Maior.
Sindicaliştii din Azomureş spun că procedura de reorganizare adoptată de conducere este cel puţin ciudată, cei 24 de angajaţi fiind nevoiţi să participe la concurs pentru a ocupa un post în viitoarea structură.
De asemenea, se impun condiţii de studii pe care majoritatea nu le îndeplinesc.
În cazul în care vor fi plângeri din partea celor concediaţi, Sindicatul Alternativa 2002 din combinat va da în judecată conducerea, spune vicepreşedintele sindicatului, Maria Dăndărău.
Cristina Bulbescu