Reîncepe toaletarea arborilor din Tg. Mureș
Publicat de Corina Muntean, 12 februarie 2020, 18:22
De luna viitoare, municipalitatea reia acțiunea anuală de toaletare a copacilor de pe spațiile verzi din Tg.Mureș.
Acțiunea, care are loc doar cu avizul specialiștilor silvici, va dura aproximativ trei luni, a prcizat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Cosmin Blaga:
La începutul lunii martie vom începe să toaletăm copacii. Aceste toaletări se fac cu avizul specialiștilor, deci nu sunt făcute de capul celor angajați la sere. Dacă cei interesați de situația copacilor vor să vadă evoluția lor, le recomand – dar o s-o fac și eu – să fotografieze copacii imediat după toaletare și apoi să-i fotografieze când au coronamentul înverzit, să vadă că, într-adevăr, aceste toaletări își au rostul. Toaletarea se face în primul rând pe bulevardele principale, apoi în cartiere, funcție de ce solicitări sunt.
Administrația publică locală se așteaptă, ca în fiecare an, la reclamațiile cetățenilor nemulțumiți de felul în care se taie crengile copacilor, și îi invită să urmărească locurile în care apar asemenea probleme.
Anul trecut, firma care a toaletat copacii din Tg. Mureș a fost amendată de Garda de Mediu cu suma de 25.000 de lei pentru că, după toaletare, pe mai multe străzi din Tg. Mureș au rămas grămezi de crengi netransportate.
Valeriu Russu