Reguli stricte pentru reluarea activității sportivilor de performanță

Publicat de Corina Muntean, 5 mai 2020, 18:48 / actualizat: 5 mai 2020, 20:57
Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a făcut, marți, mai multe precizării privind condițiile în care sportivii de performanță își vor putea relua antrenamentele după data de 15 mai, când va fi ridicată starea de urgență. Acesta a declarat că cei care vor să facă exerciții fizice în aer liber o vor putea face, dar nu în grupuri mai mari de trei persoane.
În ceea ce privește pregătirea în cadrul unor cantonamente, Ionuț Stroe a spus că, înainte de-a intra în bazele sportive, toți sportivii și membrii staff-ul tehnic vor fi nevoiți să stea în izolare totală timp de 14 zile, iar apoi testați pentru COVID-19:
Pentru ca sportivii cu antrenorii, medicii şi ceilalţi din staff să îşi reia antrenamentele ei trebuie să stea 14 zile în izolare totală, iar la ieşirea din izolare vor fi testaţi pentru COVID-19. Doar cei care au fost testaţi negativ vor fi admişi în bazele sportive de pregătire. Personalul administrativ va sosi înaintea sportivilor şi va lucra în ture de 14 zile, deci vor sta şi ei acolo în cantonament. De asemenea, vor fi şi ei testaţi pentru COVID-19. Procurarea testelor şi achiziţionarea acestora vor fi făcute de clubul sau federaţia respectivă. Fiecare club care dorește să reia antrenamentele trebuie să dispună de o bază proprie sau închiriată exclusiv și care să dispună de toate utilitățile.
Antrenamentele vor putea fi reluate gradual, în 4 etape, respectiv pregătirea antrenamentului, sesiuni individuale, pregătirea în grupuri mici și apoi, antrenamentul colectiv.
Ministrul Tineretului și Sportului a mai declarat că, deocamdată, nu există o dată la care să fie reluate competițiile în țară, mai multe decizii legate de acest aspect urmând să fie luate săptămâna viitoare.
Valeriu Voaideș