Regretele sunt tardive după ce ai ajuns în spatele gratiilor !
Publicat de radiomures, 25 ianuarie 2012, 00:00
Este una dintre concluziile trase de cei trei tineri aflaţi în Penitenciarul pentru minori din Tg Mureş, care au discutat astăzi în sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie cu un grup de elevi de la Grupul Şcolar „Emil Dandea”.
Băieţii, care sunt condamnaţi pentru tentativă de omor, furturi şi jafuri, au declarat că regretă cele făcute, afirmând că atât anturajul, cât şi familiile destrămate i-au adus unde sunt.
Ei speră să îşi refacă viaţa, să termine şcoala, să se angajeze după ieşirea din penitenciar.
Subcomisarul Gabriela Stoica de la Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IJP Mureş, a explicat că proiectul „DESCHIDE-ŢI MINTEA, NU FI ÎNCHIS!” vizează 9 colegii şi grupuri şcolare din Tg Mureş.
Aceste întâlniri au ca scop informarea elevilor şi descurajarea comportamentului infracţional.
Elevii de la Grupul Şcolar „Emil Dandea” din Tg.Mureş cred că e destul de uşor să fii influenţat de anturaj şi să ai ghinionul să fii prins după ce ai înfăptuit ilegalităţi.
Valeriu Russu