Rectificare bugetară de peste 7 milioane de lei la CJ Mureș

Publicat de Corina Muntean, 7 decembrie 2018, 16:43
Consilierii județeni s-au reunit în ședință extraordinară pentru a aproba această rectificare. Sumele sunt destinate persoanelor cu handicap din județul Mureș și secțiilor de oncologie, endocrinologie și ortopedie de la spitalul Județean Mureș.
Vicepreședintele CJ Mureș, Alexandru Câmpeanu:
La solicitarea ordonatorilor de credite din subordinea CJ Mureș, în speță Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului, am procedat la rectificarea bugetului în sensul în care suma aprobată este de 4.756.000 de lei pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap. De asemenea, Spitalul Clinic Județean va avea venituri suplimentare de 2.193.000 de lei, ca urmare a încheierii de contracte pentru programe naționale cu Casa de Asigurări de Sănătate Mureș, în domeniile oncologie, endocrinologie și ortopedie.”
De asemenea, Spitalul Clinic Județean Mureș a primit 72.000 lei pentru reparații la instalația de preparare a apei calde menajere la Clinica de Pneumologie, iar Direcția de Sănătate Publică Mureș primește 500.000 lei pentru Programul național HIV –SIDA.
Valeriu Russu