Record de decese în Sibiu

Publicat de MIRELA ROTAR, 25 octombrie 2020, 14:32
În județul Sibiu s-au înregistrat 8 decese din rândul persoanelor infectate cu noul coronavirus, un număr record, pentru o singură zi, de la începutul pandemiei. Vârsta acestora variază între 43 și 91 de ani.
Toate cele 12 paturi de terapie intensivă de la Spitalul Județean Sibiu, singurele din județ dedicate pacienților cu COVID-19, sunt ocupate.
De asemenea, 3 din cele 6 paturi de terapie intensivă de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu sunt ocupate cu copii pozitivi în stare gravă, unul dintre aceștia fiind un sugar de doar 4 luni.
În cele 5 spitale COVID din județul Sibiu sunt internați, la ora actuală, 289 de pacienți pozitivi, secțiile de adulți fiind aproape de capacitatea maximă.
Alte 688 de persoane sunt în izolare la domiciliu, iar peste 1500 în carantină la domiciliu.