Record de boboci la UMFST Târgu Mureş
Publicat de Rotar Mirela, 18 septembrie 2023, 10:28 / actualizat: 21 septembrie 2023, 8:44
În anul universitar 2023-2024 un număr record de boboci îşi încep, de astăzi, viaţa de student în cadrul celor 7 facultăţi ale Universităţii de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureş.
UMFST derulează programe de studiu în alte două extensii, Bistriţa şi Hamburg – Germania. Numărul total de studenţi de anul I la programele de licenţă şi master este de 3.411, spune rectorul Universităţii, prof. univ.dr. Leonard Azamfirei:
Începe noul an universitar 2023-2024 cu peste 3400 de noi studenţi, boboci, care debutează în noua lor viaţă de studenţi, alături de cei care deja există în Universitate, studenţi la Târgu Mureş, studenţi la Bistriţa, studenţi la Hamburg unde s-au adăugat încă aproape 200 de studenţi la programele deja cunoscute şi la programele noi de licenţă şi masterat.
La cele 42 de programe de licenţă sunt înscrişi 2.376 studenți în anul I – Licență (din care 98 la Bistrița + 195 Hamburg). 1.035 de studenți încep anul I la cele 30 de programe de masterat ale Universităţii.
Ceremonia de deschidere a noului an universitar la UMFST Târgu Mureş a avut loc în această dimineaţă la Palatul Culturii.
Autor: Sanda Vițelar