Reconversia profesională, la mare preţ în judeţul Mureş.
Publicat de radiomures, 24 aprilie 2012, 00:00
Cele mai multe cereri de reconversie profesională sunt făcute din judeţul Mureş.
Este vorba de proiectele finanţate din fonduri structurale prin intermediul CNSLR Frăţia.
Acesta este şi motivul pentru care astăzi a avut loc conferinţa naţională privind stadiul implementării acestui proiect la Tîrgu-Mureş, unde au participat inclusiv formatori de cursuri şi beneficiari ai acestora.
Proiectul urmăreşte „creşterea nivelului de calificare a persoanelor angajate pe piaţa muncii, alternativă la şomajul determinat de criza economică”.
Pe parcursul celor trei ani de proiect, adică până în 2013, vor fi consiliaţi şi reorientaţi profesional circa 3.000 de angajaţi, 30% gratuit.
În ultimii doi ani, 700 de salariaţi din judeţul Mureş au participat la cursuri de calificare şi recalificare profesională prin intermediul Uniunii Judeţene a CNSLR Frăţia, 250 dintre aceştia fiind cuprinşi în acest ultim proiect.
Clasarea judeţului Mureş pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte acesul la cursurile de recalificare a fost răsplătită cu o diplomă acordată preşedintelui CNSLR Frăţia Mureş, Călin Cociş.
Beneficiarii cursurilor primesc diplome pentru lucrător în comerţ, agent de pază, baby-siter şi îngrijor bătrâni la domiciliu, recunoscute pe plan european.
La conferinţa de astăzi de la Tîrgu-Mureş au participat şi câţiva absolvenţi de cursuri de recalificare. Aceştia nu au de gând să-şi schimbe meseria curând, dar spun că le prinde bine încă o calificare, mai ales că au fost făcute gratis.
Cristina Bulbescu