Recolta de cereale realizată anul acesta în judeţul Covasna este mai bună decât cea de anul trecut

Publicat de radiomures, 25 august 2015, 11:55
Producţia medie la grâul de toamnă se situează între 3.500-3.600 kg la hectar, cu aproximativ 10% mai mare decât în anul anterior, a precizat conducerea Direcţiei Agricole Covasna. Şi preţul grâului de panificaţie este mai bun decât anul trecut, situându-se între 700 şi 750 de lei/tonă, în funcţie de calitate.
În judeţul Covasna au fost însămânţate 24.000 de hectare cu cereale, din care 22.000 cu grâu de toamnă, pe restul suprafeţei fiind cultivate secară şi orz de toamnă.
În schimb, culturile de cartofi şi porumb au fost afectate de secetă. Potrivit estimărilor conducerii Direcţiei Agricole Covasna, aproximativ 45-50% din producţia de cartofi târzii şi cartofi pentru industrializare folosiţi pentru fabricarea cips-urilor a fost afectată de arşiţă şi seceta prelungită din această vară.
Mara Deleanu
Foto: www.sansanews.ro