Recital extraordinar de jazz, la Brașov

Publicat de radiomures, 16 decembrie 2016, 11:52
Mircea Tiberian şi Ana Cristina Leonte cântă jazz la Centrul Multicultural al Universității Transilvania.
Duminică, 18 decembrie, de la ora 20:00, iubitorii jazzului sunt aşteptaţi la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania, la un nou concert din seria Chamber Jazz la Universitatea Transilvania. Invitaţi sunt Mircea Tiberian şi Ana-Cristina Leonte ce propun publicului o colecţie de cântece reunite sub titlul „It’s not over yet”. Cântecele sunt compuse de pianistul Mircea Tiberian dar şi de artistele cu care a colaborat de-a lungul timpului, cu versuri scrise de Anca Parghel, Marta Hristea şi Ana-Cristina Leonte. Cei doi protagonişti au prezentat acest proiect la Budapesta, Viena şi Bucureşti. Concertul va fi urmat de o discuţie cu publicul moderată de curatorul seriei Chamber Jazz, pianistul şi compozitorul Lucian Ban. Intrarea este liberă.
(sursa bzb.ro)
Vali Blajovan