Rechizitoriul din dosarul înfiinţării Liceului Catolic din Tîrgu Mureş, retrimis la DNA
Publicat de MIRELA ROTAR, 18 martie 2019, 12:15 / actualizat: 1 aprilie 2019, 23:10
Decizia Curții de Apel Tîrgu-Mureş îi vizează pe directorul Zsolt Tamási şi fostul inspector şcolar general Ştefan Someşan, trimişi în judecată pentru rolul avut în înfiinţarea, în 2014, a Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş.
Încheierea Curții de Apel Târgu Mureş este definitivă, a explicat purtătorul de cuvânt Anuța Liliac:
Prin încheierea penală nr. 8 din 14 martie 2019 a Curții de Apel Tg. Mureș, a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție Mureș, împotriva încheierii penale nr. 190 din 28.12.2017 și a încheierii penale 190 din 23.10.2018, pronunțate de judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, și a a menținut hotărârea Tribunalului, care a fost atacată, prin care s-a dispus restituirea dosarului la Parchet.
Reamintim că DNA a deschis în octombrie 2016 un dosar penal în cazul înfiinţării, în 2014, a Liceului Teologic Romano-Catolic din Tîrgu-Mureş şi în septembrie 2017 i-a trimis în judecată pe fostul inspector şcolar general al jud. Mureș, Ştefan Someşan şi pe directorul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, Zsolt Tamási.
Ancheta procurorilor şi suspendarea judecătorească a hotărârii Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş privind înfiinţarea liceului au dus la desfiinţarea acestuia.
În februarie 2018 Parlamentul României a votat o lege de înfiinţare a liceului romano-catolic, dar Curtea Constituţională a României a declarat-o neconstituţională, o lună mai târziu.
Liceul a luat, din nou, fiinţă în baza unui ordin al ministrului educaţiei, de pe 9 august 2018, de data aceasta sub numele de Liceul Teologic Romano-Catolic „Rákóczi Ferenc”.
Valeriu Russu