Reacţii la raportul MCV

Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 28 ianuarie 2015, 15:33
Preşedintele Klaus Iohannis salută faptul că raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare este predominant pozitiv.
El subliniază că din concluziile acestui document reiese că activitatea principalelor instituţii judiciare şi de integritate în combaterea corupţiei a înregistrat o dinamică impresionantă se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Preşedintele României ia notă de faptul că acest raport este al doilea consecutiv pozitiv, progresele ţării noastre în îndeplinirea obiectivelor MCV înscriindu-se pe o linie evident ascendentă.
De asemenea, potrivit sursei citate, Iohannis consideră că prin concluziile raportului se evidenţiază faptul că obiectivele majore ale reformei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei sunt, în mare măsură, asumate la nivelul societăţii româneşti, iar schimbările intervenite indică semne de sustenabilitate.
Preşedintele Klaus Iohannis ia notă, pe de altă parte, de observaţiile critice formulate în raport, printre care cele referitoare la reticenţa din partea Parlamentului de a aplica decizii finale ale Curţii Constituţionale, la utilizarea frecventă a ordonanţelor de urgenţă, la respingerea de către Parlament a unor cereri de ridicare a imunităţii pentru parlamentari, fără criterii obiective în acest sens.
Sursa citată menţionează faptul că garantarea statului de drept, a independenţei justiţiei, precum şi sprijinirea luptei împotriva corupţiei reprezintă priorităţi majore ale mandatului preşedintelui Klaus Iohannis.
Comisia Europeană a adoptat azi raportul privind progresele înregistrate de România în ultimele 12 luni în domeniul reformei judiciare şi al luptei împotriva corupţiei, în cadrul MCV.
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că raportul MCV publicat azi este ‘cel mai bun până în prezent’.
Ministrul consideră că raportul marchează o serie de ‘progrese incontestabile’, printre care lupta împotriva corupţiei şi implementarea noilor coduri.
Comisia Europeană a adoptat azi raportul privind progresele înregistrate de România în ultimele 12 luni în domeniul reformei judiciare şi al luptei împotriva corupţiei, în cadrul MCV.
Agerpres
Sursa foto: www.rfi.ro