Războiul văzut de fotografi-un interviu cu fotograful Horațiu Cristea
Publicat de MIRELA ROTAR, 10 martie 2022, 12:50 / actualizat: 12 martie 2022, 16:26
De două săptămâni încoace, fotografiile, imaginile video, reportajele din Ucraina ne acaparează atenția. Fotografii din Ucraina, deveniți peste noapte fotografi/fotoreporteri de război își riscă viața pentru a documenta distrugerea propriei țări, a propriilor vieți și pentru a arăta întregii lumi aceste momente terifiante.
Aparatul de fotografiat poate fi o redutabilă „armă”. Asta e demonstrat de când există fotografia. De peste 100 de ani, fotografia de război, din zone de conflict, din țări lovite de calamități naturale sau de foamete e mărturie, document, mijloc de protest, strigăt de ajutor.
De la Roger Fenton, fotograful Războiului Crimeei, la Robert Capa, Evgheni Khaldei, Margaret Bourke-White, David Douglas Duncan, Gerda Taro și atât de mulți alți fotografi (unii au murit fotografiind) la cei din Ucraina astăzi, precum Pavel Dorogoy sau Michail Palinchak, ne trec prin minte, clișee teribile ce deturnează arta spre o realitate în care te poți gândi,eventual la supraviețuire.
Despre forța imaginii, într-o scurtă trecere prin momente care au marcat istoria omenirii, deopotrivă pe cea a fotografiei, despre artiștii din Ucraina, deveniți fotografi de război, plus o privire optimistă în viitorul apropiat, vorbesc sâmbătă, 12 martie, de la ora 14.00 (și un pic), la Grafitti/www.radiomures.ro, cu fotograful Horațiu Cristea.
Diana Gherendi