Rătăciţi pe munte sprijiniţi de către jandarmi

Publicat de radiomures, 19 august 2016, 10:52
Jandarmii montani din Harghita Băi au intervenit ieri după amiază în sprijinul unei familii din Ungaria, care s-a rătăcit în Munții Ciucului de Jos.
Turiștii au făcut pană la o roată a maşinii, au rămas împotmoliţi în noroi şi au solicitat ajutor deoarece nu cunoşteau zona şi le era teamă ca aceasta să nu fie frecventată de animale periculoase.
Ca urmare, o patrula formată din 3 jandarmi ai Postului de Jandarmi Montan Harghita Băi care executa o misiune în zona Munţilor Harghita, împreună cu un jandarm montan care cunoştea bine zona, au fost direcţionaţi în căutarea persoanelor rătăcite.
A fost acordat ajutorul necesar pentru remedierea defecțiunii autovehiculului, iar familia a fost condusă până la drumul principal din localitatea Armășeni.