Rata șomajului în Mureș, la cel mai scăzut nivel
Publicat de Corina Muntean, 28 ianuarie 2019, 15:45
Cel puțin pentru luna decembrie 2018, când doar 3% din forța de muncă a județului Mureș nu avea un loc de muncă.
Față de decembrie 2017, numărul șomerilor a scăzut cu aproape 2.000.
Doar 16% dintre șomerii mureșeni primesc indemnizație, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș, Gheorghe Ștef:
La sfârșitul lunii decembrie 2018 erau înregistrați în jur de 7.130 de șomeri, rata șomajului la nivelul județului fiind de 0,03%. Din totalul șomerilor, 5.968 sunt șomeri neindemnizați și 1.158 sunt șomeri care beneficiază de indemnizația de șomaj. Comparativ, în 2017 rata șomajului era de 4% și erau în jur de 9.370 de șomeri.”
Jumătate dintre șomerii mureșeni au vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani, iar un sfert din numărul total au sub 30 de ani.
Motive ar fi mai multe, printre care și lipsa unor beneficii de la stat, spune directorul AJOFM Mureș, Gheorghe Ștef:
Cea mai mare problemă e la șomerii între 40 și 50 de ani, adică 1.852 iar între 30 și 39 de ani sunt 1.700. Angajatorii beneficiază de convenții de stat doar la absolvenți și la persoanele peste 45 de ani și pătura aceasta, peste 25 de ani, nu beneficiază de convenții și probabil că aceasta este cauza.”
În ceea ce privește gradul de educație al șomerilor mureșeni, circa 54% dintre ei au studii primare și doar 2,5% sunt cu studii superioare.
Cristina Bulbescu