Rata șomajului a crescut foarte ușor în perioada verii în România
Publicat de Andrei Borz, 16 decembrie 2022, 19:37 / actualizat: 17 decembrie 2022, 13:48
Rata șomajului a crescut foarte ușor în perioada verii în România, adică din iulie până la final de septembrie. Potrivit datelor prezentate de Institutul Național de Statistică, șomajul a fost de 5.4%, un nivel rezonabil, spun analiștii economici, având în vedere evoluțiile din alte state europene.
Tot ei atrag, însă, atenția asupra numărului relativ mare al celor care produc aproape exclusiv pentru consum propriu, dar mai ales asupra șomajului ridicat în rândul tinerilor.
Iulian Olescu:
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă, adică cei cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, a fost în trimestrul al III-lea de 63.4%, în scădere ușoară față de cele trei luni precedente cu 0,1 puncte procentuale – indică datele publicate astăzi de Institutul Național de Statistică. Gradul de ocupare a fost mai mare în rândul bărbaților – 71.6 față de 55 % la femei și al persoanelor din mediul urban – 69.3% față de 56.4% în mediul rural. Datele statistice mai relevă faptul că rata șomajului a fost în trimestrul al III-lea de 5.4%, cel mai înalt nivel înregistrându-se în rândul tinerilor, cu aproape 24 %.
Analistul economic Constantin Rudnițchi spune, însă, că cifrele privind șomajul sunt rezonabile în contextul actual. El a menționat și unul dintre factorii principali care contribuie la această evoluție în România:
În pandemie a fost mai complicat ca lucrătorii români să plece în afara țării să lucreze. Acum, însă, se poate lucra din nou în Europa, barierele nu există, în linii mari, sigur, cu rigorile respective. Toate aceste lucruri fac ca forța de muncă din România, atunci când nu găsește un job în România, să meargă în afara țării să lucreze sau să meargă în mod special acolo pentru salarii mari, pentru venituri mai mari.