Rata anuală a inflaţiei a crescut uşor în luna octombrie, faţă de luna precedentă

Publicat de radiomures, 11 noiembrie 2016, 12:26 / actualizat: 11 noiembrie 2016, 15:01
Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut uşor în luna octombrie, faţă de luna precedentă, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Cifrele INS arată că toate categoriile de produse şi serviciile s-au scumpit luna trecută, dar cel mai mult au crescut preţurile la alimente, precum cartofii, fructele proaspete şi ouăle.
De asemenea, energia termică s-a scumpit cu 3,2%, chiar în luna în care populaţia a început să folosească sistemele de încălzire. La polul opus, ieftiniri importante s-au înregistrat doar la citrice, celelalte preţuri având fluctuaţii mici.
În urma evoluţiei din ultimele luni, BNR a menţinut, săptămâna aceasta, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2016, dar a urcat uşor estimarea pentru inflaţia de la sfârşitul anului viitor.