Raport favorabil propunerii legislative de creştere a impozitării pensiilor speciale

Publicat de Corina Muntean, 17 septembrie 2019, 18:57
Comisia de buget finanţe a Senatului a dat, astăzi, raport favorabil propunerii legislative de creştere a impozitării pensiilor speciale de peste 7.000 de lei.
Iniţiatorul actului normativ, ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că impactul bugetar al acestei măsuri ar fi de aproximativ 500 de milioane de lei pentru anul viitor:
Sub 2.000 de lei, cum am avut şi în programul de guvernare, nu se plăteşte niciun fel de impozit. Peste 2.000 de lei astăzi este un impozit de 10% pe acel venit şi propunerea de astăzi vine /…/ următoarele intervale: între 7.000 şi 10.000 de lei se aplică un procent de 30%, din care scădem partea de ce este sub 2.000 de lei, astfel încât, repet, să nu fie nici dublate, nici suprapuse.
Ministrul finanţelor a propus un amendament la propriul proiect, potrivit căruia componenta din pensii bazată pe principiul contributivităţii să nu fie taxată, iar pensiile foştilor preşedinţi ai României să fie supuse aceluiaşi sistem de impozitare.