Rămânem cu doar două echipe în Europa
Publicat de radiomures, 4 august 2017, 09:24
Toate cele trei reprezentante ale României în Europa League au fost eliminate din competiție, după ce au pierdut, joi seara, partidele susținute, în deplasare, în manșa secundă a turului al treilea preliminar.
Astra Giurgiu a cedat, în Ucraina, cu 0-1, în fața celor de la FK Olexandria, după remizase în primul meci, scor 0-0, Dinamo a fost surclasată de Athletic Bibao cu 3-0, după 1-1 în tur, iar CS Universitatea Craiova a fost învinsă de AC Milan cu 2-0, italienii câștigând și manșa I cu 1-0.
România a rămas cu două echipe în Europa. FCSB, care va evolua în play-off-ul Ligii Campionilor și FC Viitorul, care se va bate pentru un loc în grupele Europa League. Echipa lui Gheorghe Hagi continuă în a doua competiție intercluburi, după ce a fost eliminată de APOEL Nicosia în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.
Ambele formații românești își vor afla adversarele din play-off, în urma tragerii la sorți programată, vineri, la sediul UEFA de la Nyon.
Valeriu Voaideș