Rafinăria Petrotel va fi repornită
Publicat de radiomures, 10 octombrie 2014, 12:10
Lukoil reporneşte, azi, instalaţiile din incinta rafinăriei din Ploieşti, oprite în urmă cu o săptămână. Declaraţia a fost făcută de comisarul-şef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache, care a precizat că instituţia a fost notificată în acest sens de către companie.În documentul transmis Gărzii de Mediu, reprezentanţii companiei se obligă să respecte toate procedurile privind protecţia mediului
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că în urma discuţiilor cu procurorii care instrumentează dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani reprezentanţii companiei au asigurat garanţii care pot acoperi prejudiciul de 230 de milioane de euro stabilit în acest dosar.
La rafinărie astăzi este zi de salariu. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a anunţat recent că va scoate de sub sechestru contul din care se pot face plăţile pentru salarii.
Pe întreaga platformă Lukoil sunt aproximativ 2.450 de salariaţi, dintre care 850 în Rafinăria Petrotel.
După ce prim-vicepreşedintele Lukoil a condiţionat reluarea activităţii de ridicarea sechestrului impus pe unuele bunuri, ieri, într-o declaraţie de presă, preşedintele Traian Băsescu a acuzat concernul rusesc de şantaj. Mai mult, a cerut guvernului să fie pregătit pentru preluarea rafinăriei, dacă Lukoil o va închide.
Rador/Corina Fontu