Radu Stroe şi-a dat demisia de la Interne
Publicat de radiomures, 23 ianuarie 2014, 14:03
Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a anunţat, în urmă cu o oră, că a decis să îşi depună demisia în semn de onoare pentru apărarea demnităţii pompierilor care, în ultimele trei zile, au primit acuzaţii nedrepte, deşi ei sunt eroii care salvează vieţi.
Premierul Victor Ponta a confirmat demisia lui Stroe şi a menţionat că vicepremierul Gabriel Oprea va asigura interimatul la conducerea Ministerului de Interne, precizând că a discutat în acest sens cu preşedintele Traian Băsescu.
Premierul Ponta a adăugat că doreşte să se alăture mesajului lui Stroe adresat celor care îşi fac datoria zilnic în diverse structuri şi instituţii de salvare a vieţilor- pompieri, SMURD, poliţişti, jandarmi -, arătând că aceştia nu merită un vot de blam pentru ce s-a întâmplat în cazul accidentului aviatic de luni.
Erorile grave în cazul accidentului aviatic nu sunt la MAI, ci la ROMATSA şi STS, spune Victor Ponta.
Mediafax