Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Radio Tg.Mureş sărbătorește 89 de ani de Radio România

Radio Tg.Mureş sărbătorește 89 de ani de Radio România
Foto: Foto: Radio Tg.Mures/Attila Nemes

Publicat de radiomures, 1 noiembrie 2017, 14:11 / actualizat: 21 iulie 2020, 11:21

Astăzi se împlinesc 89 de ani de la prima emisie a Radio România. Anul viitor vom sărbători 90 de ani de Radio România și 60 de ani de când Radio Tg. Mureș a pătruns în inimile locuitorilor din centrul țării. Sunt tot atâția ani de experiență, de transformări în ton cu vremurile. Radio România Tg. Mureş este acum un post de radio modern şi obiectiv, care an de an şi-a diversificat structura de emisiuni, ţinând pasul cu realitatea.

Echipa minunată a Radio Tg. Mureș lucrează în cel mai profesionist mod pentru a aduce un conținut de calitate, muzică bună, cultură și tradiție, informații de ultimă oră din Brașov, Mureș, Harghita și Covasna, dar și din întreaga țară pentru a acoperi zilnic cele 24 de ore de program în limba română și cele 18 ore în limbile minorităților. Suntem ,,on air” dar și în online, suntem radio, dar și video și încercăm în fiecare zi să ne surprindem publicul și să fim alături de el.

Ne-am implicat în diverse campanii. Am ajutat în acțiuni umanitare, de strângere de fonduri pentru semenii noștri aflați în nevoi, am mers alături de cei care iubesc natura să marcăm trasee turistice și să ecologizăm pădurea sau malurile râului Mures, unde am strâns 2.000 de saci cu gunoaie, încercând totodată, prin clipuri video și emisiuni specializate, să educăm populația în sensul respectării mediului înconjurător.

Ne-am primit cu porțile deschise vizitatorii, mici și mari, care au dorit să ne cunoască și să afle de unde pleacă știrile și muzica. Am transmis concerte extraordinare de muzică clasică, jazz, rock și blues de la Brașov și Mureș, iar sala noastră de spectacole a găzduit simpozioane literare și emisiuni cu public. Toate aceste evenimente au strîns laolaltă numeroși artiști din țară și din străinătate. De altfel, proiectul muzical Kotta, realizat de redacția maghiară a primit în această toamnă premiul pentru cea mai bună producţie radio, acordat de Uniunea Jurnaliştilor Maghiari din România. Redacția română a primit și anul acesta diploma de excelență pentru contribuția deosebită la realizarea Festivalului Internațional al Televiziunilor și producătorilor independenți – SIMFEST.

Pentru a bucura cât mai mulți oameni am realizat peste 100 de reportaje video în care am încercat să arătăm frumusețea acestor locuri și oamenii minunați care trăiesc aici, în rubrica ,,Bucuria de a fi”. Povești emoționante ne-au adus sute de mii de aprecieri în rețelele de socializare. Tuturor celor care ne ascultă sau ne urmăresc pe site și pe rețelele de socializare le mulțumim și le urăm la mulți ani alături de noi, cei de la radioul public.
Acum, la 89 de ani, din toată inima spunem și noi, de aici, din centrul țării, La mulți ani Radio România!

Lavinia Nicoleta GHIȘA

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Eveniment vineri, 18 aprilie 2025, 09:31

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara, împreună cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Șase hectare de vegetație uscată au ars, azi noapte, în comuna Apold
Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 13:01

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște

La Sibiu se desfășoară, până marți 22 aprilie, Târgul de Paște, în Piața Mare din Centrul Istoric. Sunt peste 50 de căsuțe din lemn cu...

Piața Mare din Sibiu găzduiește, până pe 22 aprilie, Târgul de Paște
Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Eveniment joi, 17 aprilie 2025, 10:47

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină

Creştinii ortodocşi şi catolici sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care îşi amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea şi judecarea lui...

Joia Mare – Ziua în care creștinii își amintesc de Cina cea de Taină
Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 13:26

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș

Sub coordonarea Muzeului Județean Mureș, evenimentul ce va avea loc luna viitoare va reuni peste 30 de parteneri din toate zonele orașului. De la...

Program diversificat la Noaptea Muzeelor de la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 11:30

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor

Evenimentul este organizat de Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș. Târgul este găzduit de...

A început Târgul de Paşte al ONG-urilor
Eveniment miercuri, 16 aprilie 2025, 10:37

Paştele sărbătorit la Castelul Bran

De Paște, la castelul Bran au loc o expoziţie de fotografie şi o instalaţie de obiecte ce prezintă obiceiuri pascale din localitatea Mândra...

Paştele sărbătorit la Castelul Bran
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:18

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov

Fundația Comunitară Brașov și Inspectoratul Județean Brașov au organizat astăzi Gala Științescu 7.0, un eveniment care celebrează pasiunea...

Zece proiecte realizate prin Fondul Științescu au fost prezentate astăzi la Brașov
Eveniment marți, 15 aprilie 2025, 15:10

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe

O fundaţie din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore. ‘Noaptea...

Ateliere şi maraton de încondeiat ouă pentru Paşti, la Sfântu Gheorghe