Radio 3Net– Dezbatere privind proiectul de modificare a Legii 41

Publicat de radiomures, 18 martie 2016, 18:06

Realizator – Mădălina Ion: Bine v-am găsit, sunt Mădălina Ion, începe „Microfonul deschis” la Radio 3Net, continuă seria dezbaterilor sub genericul „Eu sunt Radio România – Nu distrugeţi Radio România”.

Scurtă recapitulare: propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea legii 41/1994, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, a primit marţi raport de respingere de la Comisia pentru cultură a Camerei Deputaţilor. Deputaţii au votat raportul de respingere asupra proiectului de lege cu 13 voturi pentru, 12 împotrivă şi 2 abţineri. Camera Deputaţilor este primul for sesizat în acest caz, decizia finală aparţinând Senatului. Acestea fiind zise, daţi-mi voie să vi-l prezint pe oaspetele nostru din studio, domnul Andrei Ţăranu, conferenţiar universitar doctor, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Politice, SNSPA, bună seara!

Andrei Ţăranu: Bună seara!
Realizator: Bine aţi venit şi vă mulţumim că aţi acceptat să fiţi alături de noi. Prin telefon, domnului Ţăranu i se vor alătura Cerasela Rădulescu, corespondent Bruxelles pentru Radio România, membru în Biroul de conducere al Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni, secţia belgiană, şi Dumitru Pelican, senator, vicepreşedinte ALDE. Luni, 14 martie, preşedintele Senatului şi copreşedinte ALDE, domnul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că, după discuţiile din parlament privind insolvenţa TVR, va fi necesară şi intervenţia guvernului pentru corectarea altor aspecte din legea de funcţionare a acestei instituţii. Vin şi vă întreb, domnule Ţăranu, dacă dumneavoastră vedeţi necesară intervenţia guvernului în soluţionarea unei astfel de probleme?
Andrei Ţăranu: Aici vorbim totuşi de o instituţie publică. Radio România în genere, în toată această dimensiunea a audiovizualului, este reglementat ca aparţinând unui spaţiu public. Avem de-a face cu bani publici şi cu diverse forme de decizie care sunt în bună măsură luate de organismele politice; sigur, într-o anumită separaţie a puterilor, dar sunt bani publici şi instituţii publice care acţionează asupra acestor instituţii, a Radioului şi a Televiziunii. Există mai multe perspective: aceea că ar trebui să fie disjunse Radio România, respectiv Televiziunea Română şi fiecare dintre ele să aibă un traiect, o traiectorie proprie, şi o viziune în care se spune că cele două, aparţinând exact aceluiaşi spaţiu şi fiind finanţate în acelaşi fel, adică fiind practic o formă de subscipţie indirectă publică, să funcţioneze la fel. Sigur, aici putem să ne uităm: Radio România nu a fost şi nu este în situaţia financiară dezastruoasă a TVR, a Televiziunii publice, în timp ce tipul de management de la TVR a fost privit foarte multă vreme ca fiind mai degrabă o formă de sinecură pe care au dat-o politicienii unor diverse persoane pentru a le aranja sau a-i sprijini în diverse campanii electorale, respectiv în diverse formule de acţiune politică. Lucrurile sunt foarte discutabile, pentru că, aşa cum ştim, Radio România, prin toate staţiile pe care le are, are suficient de mulţi ascultători în diverse părţi ale ţării, ceea ce demonstrează că alegaţia anterioară nu este cu totul adevărată, adica politicienii ar fi avut mai degrabă interesul să aibă un picior pus asupra Radioului, care se adresează mai multor ascultători decât Televiziunea publică, cel puţin conform ultimului sondaj pe care l-am văzut şi care analiza radiourile, respectiv televiziunile din România. Astfel încât cred că în acest moment lucrurile ar trebui să fie discutate cu calm şi găsită o schimbare legislativă în care şi vocea sindicatelor din Televiziune, respectiv din Radio, respectiv societatea civilă să poată să îşi pună argumentele şi să găsească o soluţie comună. În ceea ce mă priveşte, eu cred că – şi probabil că nu sunt în asentimentul tuturor – cele două instituţii ar trebui să rămână legate şi ar trebui să îşi construiască un tip de management în stilul şi în forma instituţiilor publice de televiziune şi radiodifuziune, aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor din Europa. Adică, uitaţi-vă, în Marea Britanie BBC este o instituţie unică de stat care are şi entertainment, are şi ştiri, are şi radio, are absolut tot, are inclusiv Discovery Channel. În cazul Franţei, la fel, RFI este legat de TF1 şi are un întreg sistem de producţie care funcţionează atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. Sigur, România nu poate avea pretenţii internaţionale, poate cel mult regionale, dar cred că trebuie gândit un pachet şi o formulă în care instituţiile de această formulă să funcţioneze împreună şi să aibă un tip de management comun.
Realizator: Să înţeleg, ne lămuriţi dumneavoastră acum, dacă vedeţi insolvenţa ca pe o soluţie în cazul TVR sau nu?
Andrei Ţăranu: Cum spuneam anterior, cele două instituţii ar trebui să funcţioneze, să găsească o formulă prin care să se unească, dar în acest moment probabil…
Realizator: Să zicem că nu s-ar uni, insolvenţa e o soluţie?
Andrei Ţăranu: Dacă nu s-ar uni, pentru TVR este o soluţie, pentru că, aşa cum am văzut şi în cazul Hidroelectrica sau în cazul altor întreprinderi de stat sau private, insolvenţa este o formulă de reorganizare. Este clar că în acest moment TVR are de plătit datorii istorice care îi depăşesc cu mult bugetul anual pe care i-l acordă parlamentul. În aceste condiţii, practic nu va putea niciodată să iasă din acest proces. Aici însă apare o întreagă discuţie. TVR nu este Hidroelectrica, în sensul în care TVR are un tip de producţie presupusă a fi independentă, în sensul ştirilor, producţiilor culturale, producţiilor educative şi aşa mai departe, şi un judecător sindic – adică, în termeni comuni, un administrator judiciar – nu poate să poată să negocieze şi să spună: emisiunea asta aduce mai mult profit sau mai mult rating decât cealaltă şi deci ar trebui să o preferăm pe asta în locul ăsteia. Asta ar însemna ca emisiunile, dau exemplu, în limbă maternă, mă refer la maghiară, la germană şi aşa mai departe, să dispară din grila TVR pe motiv că nu sunt vizionate de cetăţenii români de limbă română.
Realizator: Sau că nu aduc audienţe, în concluzie.
Andrei Ţăranu: Exact. Deci nu cred că este o soluţie, trebuie găsită o altă manieră şi practic, şi aici e lucrul care clar va supăra pe majoritatea corporatiştilor, instituţia nou formată, în viziunea mea, adică o structură media naţională ar trebui să fie scoasă de pe piaţa concurenţială şi să i se dea o sumă de misiuni – repet, culturale, educative, de ştiri, internaţional, dacă este cazul – care să fie plătite din bani publici şi să răspundă, aşa cum se întâmplă şi în acest moment, în faţa opiniei publice. Şi în felul ăsta, prin diverse forme de control atât din punct de vedere al calităţii, cât şi din punct de vedere financiar, lucrurile să se poată regla.
Realizator: Dezbaterea cu titlul „Eu sunt Radio România – Nu distrugeţi Radio România”, la „Microfonul deschis”. Continuăm discuţia în câteva minute, rămâneţi focusaţi pe Radio 3Net.
*
Realizator: „Microfonul deschis”, „Eu sunt Radio România – Nu distrugeţi Radioul public”. Radio România este lider de piaţă cu raport de activitate pe anul precedent consemnând 1,6 milioane de euro profit, cu un contract colectiv de muncă racordat la nevoile salariaţilor. Radio România este vocea a milioane de români din ţară, dar şi din afara graniţelor. În studio, domnul Andrei Ţăranu, conferenţiar universitar doctor, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Politice, SNSPA, iar prin telefon chiar în acest moment Cerasela Rădulescu, jurnalist radio, corespondent Bruxelles pentru Radio România, membru în Biroul de conducere al Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni, secţia belgiană. Bună seara, Cerasela şi mulţumim că ai acceptat invitaţia de a fi alături de noi!
Cerasela Rădulescu: Mulţumesc, bună seara, mă bucur că putem discuta. Din păcate, mă aflu în mijlocul unui summit important, cel legat de Turcia, dar mă bucură discuţia din această seară, Mădălina.
Realizator: Promitem să nu te ţinem mult. Modificările propuse în regim de urgenţă de domnul senator Georgică Severin îşi justifică, Cerasela, oare, urgenţa?
Cerasela Rădulescu: Nu, am citit şi eu textul acestei legi şi, relaţionând de ceva timp cu asociaţii, cunoscând legislaţia europeană, cunoscând legislaţia în alte state, politicile posturilor publice din alte state, eu cred că domnul senator a exagerat forţând această lege pe motivul rezolvării situaţiei Televiziunii. Singura soluţie, în opinia mea, şi eu cred că nu am mai văzut o asemenea situaţie, poate în Grecia – atunci când s-a întâmplat, era o criză economică profundă în această ţară – era să descoperim de fapt ce s-a întâmplat cu acei bani. Lucrurile au întârziat atâţia ani. Legea ca atare, legea 41, a fost concepută corect pentru ambele instituţii, are prevederi clare. Despărţirea funcţiei nu văd pentru ce ar fi fost făcută, doar dacă vrem să încurcăm şi mai mult lucrurile. Şi apoi, eu cred că dacă vrem să fim democraţi, să ne înscriem în acest club european, suntem stat membru, aceste lucruri nu se fac aşa. Se fac prin dezbateri cu asociaţiile, cu societatea civilă. Sunt instituţii plătite în serviciul publicului, Mădălina. Noi ştim foarte bine amândouă ce înseamnă să ne aflăm în serviciul publicului. Lui îi spunem când greşim, noi răspundem pentru producţia noastră editorială. E păcat. Asociaţia Jurnaliştilor Europeni, de altfel, unde sunt în conducerea secţiei belgiene, pentru că mă aflu aici, spune – şi au dat un comunicat – că urmăreşte cu îngrijorare demersurile, care ar putea, spun ei, pune în pericol viitorul posturilor publice de radio şi televiziune, pentru că ei spun că TVR a acumulat datorii uriaşe şi nu a reuşit o bună perioadă de timp să-şi redreseze situaţia financiară. Orice schimbări care intervin în legătură cu funcţionarea celor două servicii să nu afecteze postul public de radio, este opinia lor. Este o organizaţie, o asociaţie de fapt, noi suntem un sindicat din 1963, primii jurnalişti europeni în construcţia europeană de aici. Eu cred, ca jurnalist care sunt în serviciul publicului de peste 20 de ani, că o asemenea modificare… Mi-a fost frică, mărturisesc, de o asemenea modificare mi-a fost frică tot timpul, pentru că sunt conştientă că ea nu se poate face fără consultarea mai multor voci din societatea civilă. Mi se pare forţată, Mădălina, şi permite-mi să îl salut şi pe Andrei, ne cunoaştem de ceva timp. Andrei, tu cunoşti mai bine, eşti politolog…
Realizator: Ne-a şi oferit o soluţie, să ştii, domnul Andrei Ţăranu, chiar o să-l rog şi pe dânsul, atât cât îţi mai permite şi ţie timpul, să intraţi în dialog – domnul Andrei Ţăranu vede altfel situaţia.
Andrei Ţăranu: Da, spuneam că formula probabil cea mai simplă din punctul meu de vedere, evident, ar fi practic o formă de reunificare a acestor două instituţii şi crearea unui mediu media, să spunem aşa, a unui consorţiu media neconcurenţial, mă refer la structura publică, care să fie de natură naţională, aşa cum spuneam, după modelul francez, britanic şi aşa mai departe. Dar mă referam la altceva, voiam să mă refer de fapt la altceva, şi anume la faptul că, iată, în acest moment, sigur, TVR are foarte multe datorii, Radio România este lider de piaţă şi este pe plus din punct de vedere financiar, însă calitatea celor două instituţii este faptul că sunt în acest moment o insulă de instituţii publice /libere/, înconjurate de radiouri şi televiziuni publice – şi mă refer aici la Ungaria, la Slovacia, la Polonia – care au suferit o puternică interacţiune cu statul în defavoarea lor, în sensul în care, am văzut în Polonia, este ultimul exemplu, când toată presa naţională a fost decapitată, înlocuită cu persoane care au venit strict în mediul politic, cu un puternic caracter conservator, în cazul ăsta catolic, şi au condus practic la o reacţie masivă din partea UE. Procesul este mult mai vechi în Ungaria, unde nu mai există decât un singur post de radio care este considerat /liber/, deci în timp ce în Europa Centrală şi de Est vedem că este un recul al presei libere, lucru care este recunoscut de marea majoritate a oamenilor de ştiinţe politice, a politicienilor, a celor care ţin cu democraţia, în România cele două instituţii care, repet, sunt libere şi naţionale în egală măsură, sunt puse în pericol prin formule mai degrabă financiare decât priin formule de factură legată de libertatea presei.
Realizator: Ce zici, Cerasela?
Cerasela Rădulescu: Sunt absolut de acord cu Andrei şi aş vrea să adaug cazul Belgiei, unde postul public – şi aş vrea să facem o distincţie, dacă îmi permiteţi, între posturi publice şi posturi guvernamentale. /…/ trebuie să recunoaştem acest lucru, avem în Europa, există, cum e în Belgia, un post guvernamental. RTBF, care, într-adevăr, are componenta francofonă, dar şi cea flamandă, este un post guvernamental, adică, finanţat eminamente din bani de la guvern, nu din taxă radio. Pot să vă spun, urmărindu-i de aproape şapte ani aici, interacţionez cu ei, are dreptate Andrei, e greu să îţi menţii echidistanţa când te plăteşte guvernul şi numai el, când tu nu eşti plătit prin taxa radio, pe care trebuie să o justifici, prin serviciile /…/ şi prin echidistanţă. De altfel, Andrei, să ştii că în momentul de faţă nici BBC nu stă prea bine din punct de vedere al echidistanţei…
Andrei Ţăranu: Ştiu, ştiu. Şi RADIO FRANCE INTERNATIONALE.
Cerasela Rădulescu: RADIO FRANCE la fel. Probabil că… DEUTSCHE WELLE se menţine, probabil că va fi… la un moment dat şi acolo vor exista probleme. E foarte greu să mai găseşti posturi independente şi posturi care să se susţină financiar, să existe pe piaţă. Pentru că concurenţa e masivă, posturile comerciale, tabloidizarea a apărut. În Belgia, revin, există doar acest RTBF, aşa cum ştim şi mai există doar un singur canal privat francofon, concurentul său, de fapt, este o filieră a celui german, RTL. Se poate simţi diferenţa, se vede, poate că sunt mult mai liberi, poate că tabloidizat, simţim imediat. Într-o medie atât de pestriţă cum e în România, în acest moment, şi, iertată-mi fie părerea, după 20 de ani, poţi să începi să emiţi opinii – îmi cer scuze pentru colegii mei care lucrează în televiziunile private, unii dintre ei nu au nici o vină, sunt profesionişti extraordinari; e vorba de conducerea acestor posturi. Am distrus tot ceea ce înseamnă bun simţ în presă. Mi-e teamă să spun că ne putem lăsa copiii să privească aceste televiziuni. E foarte grav ce se întâmplă. Şi atunci, cine le mai oferă repere? Cultură, educaţie? Da, şi divertisment, pentru că trebuie să fim şi acolo. Noi, posturile publice, noi trebuie să mergem şi pe acest palier. Chiar acum, la EBU, a fost Radio Days, a fost la Paris şi am făcut un interviu despre o nouă provocare pe care radioul o simte, tehnologic, în primul rând, dar şi de calitate editorială. Este vorba de primul telefon mobil cu radio digital încorporat, pe care să îl poţi lua oriunde, astfel încât radioul să reziste pe piaţă, astfel încât să nu depinzi de online, să nu depinzi de Internet, astfel încât să ai calitate şi să îţi câştigi ascultătorul, spunând „cu tine, oriunde!”. Norvegia, de altfel, e prima ţară care merge deja pe radiourile digitale – acesta e viitorul. Şi atunci, eu cred că dl Georgică Severin trebuie să se gândească întâi la profilul acestei instituţii, de reputaţie, de atâţia ani pe piaţă şi să vadă că face eforturi să se înscrie în aceste tendinţe moderne de a-şi menţine ascultătorii, pentru că e foarte greu pe piaţa media în acest moment.
Realizator: Cerasela Rădulescu, corespondent Bruxelles pentru RADIO ROMÂNIA, membru în Biroul de Conducere al Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni, secţia belgiană. Îţi mulţumim şi succes la summit!
Cerasela Rădulescu: Vă mulţumesc şi eu! Să venim cu veşti bune, succes!
Andrei Ţăranu: Bună seara, succes!
Cerasela Rădulescu: Mă bucur, la revedere! Numai bine!
Realizator: Toate bune! Emisiunea noastră continuă. Maria Ţoghină, jurnalist şi fost preşedinte director general al Societăţii Române de Radio, a menţionat, în cadrul emisiunii „În Comunitate” a postului RADIO BUCUREŞTI FM, următoarele: „Dacă vrem să reîmprospătăm statutul celor două instituţii, o putem face stând cu toţii la masă, beneficiind de expertiza Uniunii Europene, beneficiind de experienţa celor de la Radio şi Televiziune şi să gândim un nou concept de funcţionare al celor două servicii, dar unul nou, nu să cârpim. Aceasta este opinia mea”. Se apropie cumva Maria Ţoghină de ceea ce spuneaţi dumneavoastră un pic mai înainte?
Andrei Ţăranu: Probabil că da. De altfel, eu nu îmi arog în nici un caz calitatea de profesionist în media. Sunt mai mult cadru didactic decât, eu ştiu, cel care se ocupă de administrarea unei formule media. Sigur, noi avem o /…/ de comunicare, nu îmi este complet străin fenomenul media, dar nu sunt nici atât de apropiat. Însă, da, probabil că în marea majoritate a cazurilor, unificarea produce mai multe efecte benefice decât ruperea sau împărţirea în diverse formule, care nu se pot susţine sau nu sunt suficient de autonome fiecare dintre ele. Aşa cum spuneam, aici avem de-a face cu o distincţie. Acele radiouri, respectiv această televiziune, toate posturile pe care le are în interior au un statut special. Ele nu sunt pe o piaţă liberă şi nici nu trebuie să fie pe o piaţă complet liberă, pentru că gândiţi-vă, la un moment dat, dacă toată lumea, dacă ar fi o piaţă complet, dar absolut complet liberă, dacă s-ar întâmpla ceva cu adevărat important şi nu neapărat care să atragă, eu ştiu, publicitate, probabil că acel lucru important pur şi simplu nu ar mai intra, având în vedere că toată lumea caută rating la nesfârşit doar pentru publicitate. Aţi văzut, nu numai în România, dar în foarte multe spaţii, în special în cel american, cel cu care, din nefericire, tot încercăm să ne comparăm, când ştirile false produc drame de mare anvergură…
Realizator: Aşa e.
Andrei Ţăranu: Tocmai pentru că o ştire negativă este o ştire, în timp ce o ştire pozitivă nu este o ştire.
Realizator: Nu e ştire.
Andrei Ţăranu: Şi atunci, în disperare de cauză, au fost cazuri absolut aberante în SUA, când persoane care la un moment dat au luat inclusiv Premiul Pulitzer au demonstrat, sau s-a demonstrat, după câţiva ani, că de fapt, inventaseră zeci de subiecte, astfel încât să atragă publicul. Publicul a intrat în această vrie, multe dintre acele subiecte erau documentate destul de slab, dar generând tot mai mult rating, cu atât nevoia de rating a crescut, nevoia de concurenţă sau concurenţa a căutat un tip de rating şi în aceste condiţii, practic, publicul a rămas captiv într-un domeniu în care, cum spuneam, ştirile erau deja false. Astfel au apărut brusc o grămadă de extratereştri, de fiinţe noi, de tot soiul de chestii construite pe calculator, ceea ce a creat o uriaşă confuzie. Probabil că mai există acum persoane care continuă să creadă în aberaţiile făcute de jurnalistul respectiv. Într-o piaţă care este totuşi controlată, acest lucru nu se poate întâmpla. Ideea că piaţa poate să controleze absolut tot, că are o dimensiune morală absolută, tocmai s-a dovedit, şi dădeam acest exemplu, nu este singurul, că nu este adevărat, că în căutare de profit şi de rating, jurnalismul poate de multe ori să genereze foarte multe confuzii şi în loc să ofere ştiri, să ofere mai degrabă dezinformare. Iată, însă, că piaţa, sau această filosofie a pieţei, l-a cuprins şi pe dl Severin altfel, care ar trebui să fie într-un alt spaţiu, mai degrabă social decât cel al pieţei complet capitaliste şi libere.
Realizator: Clubul Român de Presă susţine, de exemplu, că într-o societate democratică ar fi nevoie de servicii publice de media funcţionale, cu atât mai mult într-un an electoral. Şi suntem într-un an electoral. Dumneavoastră ce credeţi?
Andrei Ţăranu: Da, evident. Aici ar trebui, din nou – vedeţi, avem o întreagă poveste. Sigur că la un moment dat, s-au cerut, şi presa independentă a cerut să fie eliminat monopolul instituţiilor publice de media, respectiv, TVR şi RADIO ROMÂNIA, în special TVR. Şi asta, pentru că România este una dintre ţările oarecum excentrice, din nou repet, avem un model american. /…/ Este absolut excentric faptul că avem atât de multe televiziuni nişate pe ştiri, în timp ce în spaţiul european sunt puţine televiziuni care să fie nişate exclusiv pe ştiri şi ele, de obicei, nu fac neapărat concurenţă spaţiilor publice, care, la rândul lor, se concentrează pe talk-show-uri, pe ştiri, pe informaţie, pe educaţie, pe cultură şi mult mai puţin pe lucruri care să aducă, să atragă rating./dsirbu/ Şi de aici, mă rog, putem să discutăm în ce măsură în special Televiziunea şi-a îndeplinit întru totul menirea, în sensul în care a avut suficient de multe emisiuni care doreau mai degrabă mai mult rating şi mai multă publicitate decât chiar să informeze corect publicul. Dar asta probabil e altă discuţie. Având o asemenea piaţă extrem de complicată, ştirile sunt deformate. În cazul anului electoral, aici televiziunea publică ar trebui să fie într-adevăr independentă, absolut independentă, pentru că multe din televiziunile şi respectiv radiourile de ştiri din România – în engleză se spune: they are biased – sunt într-un fel sau în altul legate de anumite grupuri de interese, respectiv de interese politice. Nici nu trebuie să dau exemple, cred că toată lumea sau pentru toată lumea este evident cui servesc diverse televiziuni, respectiv celelalte televiziuni care sunt împotriva lor şi aşa mai departe. Or într-un sistem care se presupune a fi plural, faptul că avem de fapt o negociere mai degrabă ideologică la nivelul ştirilor şi al informaţiilor… Este foarte interesant pentru mine şi pentru studenţii mei să ne uităm la ştiri şi să vedem cum aceeaşi ştire este prezentată într-o anumită manieră la o televiziune şi într-o cu totul altă manieră la cealaltă televiziune. Preşedintele iese foarte bine la o televiziune, la cealaltă iese înfiorător, deşi cuvintele pe care le-a spus sunt identice, sunt exact aceleaşi. Astfel, deformarea, interpretarea mesajului conduce la dispariţia mesajului. Televiziunea, respectiv Radioul public ar trebui, practic, să iasă din sistemul interpretării, din dimensiunea hermeneutică şi să funcţioneze strict pe ştirea brută, adică să dea ştirea ca atare, fără să permită să fie interpretată într-o formulă ideologică.
Realizator: Fără nuanţe, fără interpretări; neutri şi imparţiali.
Andrei Ţăranu: Sau, dacă este forţată să facă un asemenea lucru, să aducă pe absolut toată lumea la masă, şi pe cei care susţin, respectiv pe cei care refuză mesajul respectiv. Dacă nu se va întâmpla un asemenea lucru, atunci menirea Televiziunii, respectiv a Radioului publice nu se susţine şi atunci opoziţia, să-i spunem aşa, spaţiul privat ar avea dreptate. Până în acest moment, cel puţin Radioul a fost întru totul imparţial, lucru recunoscut practic şi de cetăţenii României, şi de ascultătorii care sunt devotaţi Radio România. În cazul Televiziunii, presiunea politică a fost mai mare şi anumite lucruri s-au resimţit în calitatea ştirilor, însă asta ar conduce, practic, la o privatizarea a unei formule care este, cum spuneam, în esenţă publică şi la dispariţia unicei forme de informare cu adevărat corectă.
Realizator: Ne oprim un pic, continuăm dezbaterea în câteva minute revenim, rămâneţi aproape de noi, aici, la Radio 3Net.
*
Realizator: Senatorul ALDE Dumitru Pelican se află chiar acum în legătură directă cu ascultătorii noştri, Bună seara, domnule senator! Mulţumim că aţi acceptat să ne fiţi alături!
Dumitru Pelican: Bună seara, tuturor şi cu o precizare aş vrea, din capul locului: iubesc această instituţie, este instituţia căreia îi datorez multe, instituţie la care m-am format încă de la 18 ani şi pe care o voi iubi toată viaţa.
Realizator: Consideraţi, potrivit unei declaraţii recente, că proiectul de modificare a legii de funcţionare a SRR şi SRTV propus de social-democratul Georgică Severin este alcătuit în pripă şi fără o dezbatere reală. Este sau nu binevenit într-un an electoral un astfel de proiect?
Dumitru Pelican: Am mai spus-o, am mai dat o declaraţie mai amplă pe postul de radio şi în care am spus: nu poţi în an electoral să vii cu o astfel de măsură, nu sunt de acord cu ea, nu rezolvăm cu nimic situaţia separând posturile de director şi cel de preşedinte. Nu rezolvă chiar nimic. Putem face însă altceva, probabil viitorul parlament: o nouă lege de funcţionare a Radioteleviziunii Române în care să dispară criteriile politice, în care membrii Consiliului de Administraţie să nu mai fie susţinuţi politic sau în cel mai rău caz doar câte un singur consilier, nu în funcţie de algoritm, şi să vedem într-adevăr, să facem din Radio şi din Televiziune instituţii care să informeze corect opinia publică, fără să mai avem emisiuni de genul: e la putere x partid, suntem cu el. Asta putem face, dar ceea ce s-a propus acum nici în Comisia de cultură nu a întrunit sufragiile; este un proiect în pripă, cu care nu am fost de acord de la bun început.
Realizator: Până la urmă, are politica, domnule senator, un rol anume, o anume influenţă atunci când vorbim de consilii de administraţie, despre instituţii publice, despre funcţii înalte?
Dumitru Pelican: Categoric, da. Eu am mai spus-o şi repet, sunt într-adevăr diferit faţă de alţi colegi din politică, pentru că vin după 30 de ani de presă şi voi fi un adept al tot ceea ce înseamnă presă cu adevărat corectă şi obiectivă. Sigur că politicul are influenţă, pentru că, dacă ne uităm la CNA, membrii CNA, Consiliul de Administraţie, sunt numiţi politic: partidele, câte doi, câte trei, câte unul, plus premierul, plus preşedintele. Păi, în momentul în care aceste numiri sunt făcute politic, pe criterii politice, nu mai încape niciun dubiu că acei membrii vor susţine poziţiile partidelor pe care îi reprezintă, partide care i-au propus. Categoric, asta spun şi eu, nu mai trebuie să mergem pe acest lucru, dar pentru asta trebuie o lege făcută la calm, nu într-un an electoral, când mai ai puţin şi vii la locale, după care ai generalele, făcută o lege în care să hotărască probabil societatea academică, societatea civilă şi să scoatem ingerinţa politică din ceea ce se cheamă membri ai Consiliului de Administraţie ai Radioului şi Televiziunii.
Realizator: Ce înseamnă să fii o instituţie de presă credibilă?
Dumitru Pelican: O instituţie de presă credibilă este acea instituţie care nu primeşte ordine politice, care nu face jocuri politice, care nu dă o ştire cosmetizată pentru că ai un preşedinte numit politic de x partid şi categoric acel preşedinte va avea, volens nolens sau nolens volens, va avea mereu o tendinţă de a favoriza mai mult acel partid aflat la guvernare care a avut majoritate şi care l-a impus Preşedinte Director General. Şi atunci să evităm astfel de situaţii. Haideţi să ne gândim la o lege ca lumea, supusă dezbaterii mult timp, în care întreaga societate… Şi, din tot ceea ce se cheamă păreri bune, să asamblăm. Nu o lege făcută în pripă, nu un proiect pe care îl faci acum, în an electoral. Asta spun de foarte mult timp.
Realizator: A fost în direct la „Microfonul deschis” senatorul ALDE Dumitru Pelican. Domnule senator, vă mulţumim şi vă dorim succes în activitatea dumneavoastră.
Dumitru Pelican: Şi eu vă mulţumesc şi voi fi alături de tot ceea ce înseamnă presă în România. Este câinele de pază al societăţii! Fără presă, nimic nu ar mai merge cum trebuie. Presa care veghează. De multe ori, în urma articolelor din presă, fie că e radio, fie că e presă scrisă, fie că e televiziune, politicul uneori dă pasul înapoi.
Realizator: Mulţumim încă o dată, seară liniştită să aveţi.
Dumitru Pelican: Doamne ajută, numai bine!
Realizator: Domnule Ţăranu, aţi ascultat cu atenţie declaraţia fostului nostru coleg de la redacţia sport, domnul Dumitru Pelican, actualmente senator ALDE. Ce părere aveţi?
Andrei Ţăranu: Eu ştiu că domnul Pelican vine din presă şi cunoaşte mai bine ce se întâmplă din interior, din spaţiul presei şi atunci părerile noastre, după cum aţi observat, sunt relativ asemănătoare./aboboc/gioan/ Însă aici trebuie spus un lucru: ideea că poţi peste noapte să elimini politicul din spaţiul media este o utopie. Poate să fie dezirabil, deşi nu ştiu dacă este şi posibil. Pentru că fiind spaţii publice, ele trebuie să fie puse sub controlul instituţiilor publice, iar Parlamentul este prin excelenţă instituţia publică numărul unu, fiind expresia reprezentării naţionale. În ce măsură algoritmul de numire a consilierilor pe criterii politice este din acest moment corect sau nu, asta este o discuţie, dar este o discuţie care poate să fie pusă şi la Curtea Constituţională, cum poate să fie pusă şi la Televiziunea publică sau mai ştiu eu unde numeşte spaţiul politic. Trebuie să existe, cum spuneam, un control politic, respectiv public, asupra acestor instituţii, tocmai pentru că fiind publice, fiind plătite din spaţiul public, să poată să fie controlate riguros şi să nu poată să se ducă într-o direcţie sau în alta. În egală măsură însă, controlul civil ar trebui să fie mai puternic, adică, la un număr relativ mic de politicieni trebuie să corespundă un număr relativ mic de persoane care să vină din societatea civilă şi nu din interiorul instituţiilor media respective, adică, în cazul Televiziunii, avem un reprezentant al Sindicatului lucrătorilor şi un reprezentant al Sindicatului TVR, care, practic, dezechilibrează sau încearcă să echilibreze, dar dezechilibrează, în final, majorităţile în interiorul consiliului de administraţie. Sigur, aici ar trebui discutat foarte serios în ce măsură personalul de suport trebuie sau este interesat de ceea ce se întâmplă acolo şi, din punctul meu de vedere, personalul de suport ar trebui să aibă nu mai mult de o voce în interiorul oricărui consiliu de administraţie, pentru că nu văd de ce ar trebui să se amestece în tot ceea ce înseamnă producţie în toate sensurile, producţie de ştiri, producţie culturală, producţie educaţională şi aşa mai departe.
Realizator: Propunerea legislativă despre care facem vorbire în această seară a fost elaborată fără consultarea publică a cetăţenilor, a plătitorilor de taxă, a specialiştilor în domeniu şi a profesioniştilor care activează în ambele instituţii, şi în Radio, şi în Televiziune. Vi se pare normal?
Andrei Ţăranu: Aici e o întreagă discuţie şi asta se întâmplă de mai bine de 20 de ani, în sensul în care introducerea acestei taxe în interiorul facturii pentru electricitate şi plusarea de către spaţiul privat şi demonizarea instituţiilor publice, adică nu fac X, Y, Z în funcţie de banii pe care îi plăteşte, practic, orice cetăţean pentru aceste instituţii publice a creat, să spunem, o formă de reacţie la un anumit nivel de public. Publicul respectiv, de cele mai multe ori, nu plăteşte el însuşi această factură, în sensul în care copiii mei nu plătesc factura, o plătesc eu. Dar ei ascultă alte tipuri de radiouri sau se uită la alte tipuri de televiziuni. Şi atunci nu văd de ce ei ar trebui să îşi dea cu părerea pe o problemă pe care oricum nu o plătesc. Însă se întâmplă. Există un val de negaţie, un val de negaţie care, din nefericire, nu este confruntat cu el însuşi, este păstrat, aşa, într-o formă de negaţie surdă, care se opune la orice şi scopul este, evident, de a bloca orice acţiune în acest spaţiu. Probabil că dl Severin a încercat să evite această formă şi atunci, practic, a dat senzaţia că nu este, cum să spun, că publicul nu este chemat să îşi dea cu părerea. Sigur, aici avem o întreagă discuţie, în ce măsură, sau care sunt, repet, producţiile pe care ar trebui să le ceară sau să nu le ceară publicul. Repet, sunt emisiuni care sunt, din nou, ar fi /…/ Ele trebuie să existe şi ar trebui să fie produse chiar dacă nu au audienţă. Tocmai de asta plătim respectivii bani. Pentru acest tip de producţie. Eu sunt unul dintre cei puţini, am înţeles că 2%, care deplâng dispariţia televiziunii TVR CULTURAL, de exemplu. Sunt unul din aceia foarte puţini care deplâng dispariţia a vreo câteva… sau, mă rog, a TVR INFO. Astea au fost nişte lucruri care ar fi trebuit să existe. Nu ar fi trebuit să fie judecate din punct de vedere economic. Sigur, pe de altă parte, toţi administratorii, managerii, preşedinţii directori generali ai Televiziunii nu ar fi trebuit să le transforme sau să mărească schema de personal în Televiziunea publică într-un asemenea hal încât să facă, practic, toate acele instituţii ‘blocative’ şi ele să nu se mai poată mişca din cauza, eu ştiu, prea multului personal, prea multelor persoane chemate, prea multe relaţii familiale, etc, etc, etc. De asta, da, trebuie să existe o discuţie şi o negociere foarte serioasă, incontestabil politică şi civică, în egală măsură, despre ce trebuie făcut cu acest tip de media.
Realizator: Aşadar, nu legea, ci, practic, managementul defectuos să zicem că a împins Televiziunea în situaţia în care se află acum.
Andrei Ţăranu: Sigur că da, mai ales că Televiziunea a avut şi are în continuare o mare problemă. Mă refer strict la Televiziunea Română. Faptul că a fost monopol de piaţă o perioadă foarte lungă şi nu s-a obişnuit sau nu s-a adaptat la această concurenţă, la concurenţa pe diverse domenii, fie că a fost de entertainment, fie că a fost de ştiri, fie că a fost pe diverse alte lucruri. Practic, în acest moment, nu există producţie în interiorul Televiziunii Române, de la muzica populară până la, eu ştiu, talk show-uri care să nu fie dublate sau să nu aibă un pandant într-o altă televiziune. Ori aici sunt câteva domenii, mă refer la cele culturale, cele educaţionale, cele de ştiri brute şi aşa mai departe care ar trebui să fie apanajul Televiziunii Române şi în această formulă, să îşi capete nişa ei naţională.
Realizator: „Microfonul deschis”, punct final în acest moment. Mulţumim încă o dată invitatului ediţiei, dl Andrei Ţăranu, conferenţiar universitar doctor, pro-decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice SNSPA. Vă dorim succes, inspiraţie în tot ceea ce urmează să faceţi, în activitatea pe care o desfăşuraţi. Încă o dată, mulţumiri şi seară liniştită!
Andrei Ţăranu: Bună seara!