Radarul Pădurilor va fi mult mai funcțional prin colaborarea cu STS
Publicat de Corina Muntean, 27 octombrie 2017, 16:23 / actualizat: 27 octombrie 2017, 22:23
Așa a declarat vineri ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, care a mai precizat că un contract de colaborare în acest sens a fost semnat în 20 septembrie a.c. Astfel, până la finalul anului 2018 va fi gata dezvoltarea, urmând în prima jumătate a anului 2019 testările.
Ministrul a dorit să le răspundă tuturor celor „care au agitat apele, spunând că de fapt s-a vrut să se oprească dezvoltarea” sistemului.
Ministrul a precizat că Radarul Pădurilor funcționează „chiar foarte bine” împreună cu sistemul 112, dar el trebuia dezvoltat.
Doina Pană a concluzionat că datorită Radarului Pădurilor țara noastră a devenit importator de buștean, în condițiile în care în prezent România importă anul două milioane de metri cubi de buștean și exportă circa 300.000 de metri cubi.