Răcire accentuată a vremii în întreaga ţară, de mâine
Publicat de MIRELA ROTAR, 15 aprilie 2022, 15:45
Vremea se va răci brusc la nivelul întregii ţări începând de mâine, iar duminică valorile termice maxime vor scădea chiar şi cu 13 – 15 grade de la o zi la alta, a declarat, Raul Ilea, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Conform specialistului, pe parcursul zilei de sâmbătă, vremea se va răci în jumătatea de nord a ţării, dar în rest va fi caldă.
Cerul va avea înnorări şi va ploua ziua, în nord-vest, nord, nord-est şi centru, izolat în rest, iar noaptea şi în restul ţării. Vor fi averse pe parcursul zilei, iar pe arii restrânse, pe timpul zilei, vor fi însoţite de descărcări electrice.
În Transilvania, către dimineaţă vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. La munte, ziua vor fi ploi, iar în zona înaltă lapoviţă şi ninsoare, iar noaptea vor predomina ninsorile.