[VIDEO] Punctul pe i cu Radu Florea
Publicat de RADU FLOREA, 4 februarie 2015, 00:00 / actualizat: 5 februarie 2015, 10:11
Apocalipsa după Udrea
Acuzele de fiecare zi cu care amenință și chiar apare în presă, fostul lider PMP, încă deputatul Elena Udrea, minează din interior întreaga clasă politică românească. Ca la o comandă obscură, venită parcă din subteran. După un sfert de secol de joc dublu politico-economic de glezne și la bară pentru sucirea minții electoratului captiv întru bulversarea valorilor societății și devalizarea țării, iată că a sosit momentul pe care eu, cel puțin, îl așteptam de ceva vreme. Prea erau semne peste tot că așa nu se mai poate. Și nu doar în parlament sau la guvernare, indiferent de partidul care deținea puterea într-un ciclu electoral. S-a văzut că încet-încet, nu mai merge nimic previzibil și de substanță în școli, spitale, firme și bănci. Doar acolo unde interesul personal și de grup coincide cu cel colectiv, din pură întâmplare, acolo te miri că ceva mai merge. S-au reașezat în cercuri de influență și bisericuțe, pe model de urzeală fanariotă, chiar și artiști, scriitori, poeți, actori și intelectuali de marcă. Nu o dată am descoperit oameni de cultură gravitînd în jurul decidenților momentului care, printr-o semnătură de ministru sau secretar de stat, puteau să le facă viața mai dulce sau după caz, amară. Ceva s-a întâmplat… Să fie doar de la alegerile pentru Cotroceni încoace? stau și mă întreb, sau e de la izbucnirea conflictului ucrainean? Eu spun că de undeva din afara țării s-a dat semnalul; de la curțile bătrânei Europe sau de pe dealul de la Casa Albă: faceți curățenie în România dacă nu vreți să ajungeți ca Ucraina! Sau, faceți curat că venim să ne instalăm cu cățel cu purcel, cu scut antirachetă și lunetă, în coasta lui Big Brother Vladimir de la răsărit. Asta ca nu cumva să ajungem pe scut…așa cum se întorceau romanii învinși în campaniile imperiului de apus prin ținuturile germanice.
Curățenia de primăvară din România s-a declanșat-cel puțin, asta e părerea mea- la comandă externă și din rațiunile acestea de pe urmă- geopolitice și geostrategic-continentale- care încearcă să mențină o relativă stabilitate și control în răsăritul Europei, prin pilonul numit România. Atât NATO cât și UE au nevoie de un cap de pod, aici în partea noastră de lume, ca să contracareze planurile de hegemonie și demonstrațiile de forță ale Rusiei. Asanarea mediului politic și economic românesc este strîns legată de acest imperativ apusean: tratați-vă țara anti-corupție, însănătoșiți statul de drept și instituțiile sale, lăsați justiția să lucreze, că avem nevoie de o Românie sănătoasă și viguroasă pe care să putem conta la granița de est a lumii occidentale. Acesta e, repet, în opinia mea, semnalul de la care a pornit apocalipsa după Udrea.
În definitiv, modelul nu-i unul nou, el vine din antichitate de la Elena din Troia!? Istoria doar se repetă. Dar noi, trebuie să învățăm din greșeli, ca să nu ne întoarcem la trecut?!
Zic și eu, că nu dau cu parul…